Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, respinsă de deputați

Data actualizării: Data publicării:
olguta vasilescu govro

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, depusă de peste 60 de parlamentari liberali, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor.

olguta vasilescu_govro
Foto: gov.ro

Actualizare 13:00. Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a fost respinsă cu 96 de voturi „pentru”, 157 de voturi „împotrivă” şi 16 abţineri.


Moţiunea se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, iar în cazul în care este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul moţiunii.

Moţiunea intitulată "Lia Olguta Vasilescu - Ministrul Minciunii şi al Injustiţiei Sociale", semnată de 62 de parlamentari PNL, a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor

Iniţiatorii moţiunii spun că Lia Olguţa Vasilescu trebuie să răspundă pentru eşecurile înregistrate la legea salarizarii şi ajustarea pensiilor şi că se impune demisia acesteia.

Potrivit textului moţiunii, românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă.

„Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte! Aţi fost demascată de propria incompetenţă şi aţi continuat cu sfidarea populaţiei”, îi transmit semnatarii Olguţei Vasilescu. 

De asemenea, liberalii afirmă că sunt şi români cărora salariile le-au crescut, dar aceia sunt parlamentarii şi miniştrii. 

În timpul dezbaterilor, Olguţa Vasilescu a susţinut, de la tribună, că, dacă elimină invectivele şi cifrele nereale din text, nu mai rămâne nimic din moţiune şi a spus că multe critici vizează de fapt Ministerul Finanţelor, adăugând: ”Aţi cam greşit adrisantul!”. Ea a mai susţinut că „nu există nicio statistică din care să reiasă că au scăzut salariile a două milioane de români”.

„Nu există nicio statistică din care să reiasă că au scăzut salariile a două milioane de români. Este o cifră aberantă (…) Dacă dau la o parte din această moţiune invectivele şi ciferele nereale, nu mai rămâne nimic”, a spus Olguţa Vasilescu, după citirea moţiunii de cenzură împotriva sa din plenul Camerei Deputaţilor.

Opoziţia a acuzat, în discursurile rostite, fiscalitatea haotică, lipsa de pregătire a ministrului Muncii şi promisiunile fără acoperire ale PSD, la rândul său, reprezentantul ALDE admiţând că lucrurile sunt perfectibile, dar că partidele aflate la guvernare au încercat să diminueze inechităţi.
 
Sursa: News.ro
 
 
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații