Exclusiv Năsui acuză că Iohannis ar fi renunțat la invitația la dineul NATO din SUA și l-ar fi trimis pe Ciucă. Șeful PNL: Sper să se maturizeze

Data publicării:
Romania EPP Congres Romania President Klaus Iohannis and Nicolae Ciuca Romania Prime Minister react during the EPP Congr
Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a respins, marţi seară, la Digi 24, afirmaţiile fostului ministru USR Claudiu Năsui conform cărora Klaus Iohannis a renunţat la invitaţia la dineul de la Casa Albă, unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO, şi l-a trimis pe Ciucă, iar acesta nu ar fi fost primit.

„Fostul meu mai tânăr coleg sper să se maturizeze când vorbeşte despre astfel de subiecte. La un asemenea nivel invitaţiile nu sunt transmisibile, nu poţi să reprezinţi pe cineva dacă nu eşti în linia de nivel pentru un astfel de eveniment. Ca atare, nici nu s-a pus vreodată problema să se facă vreun astfel de transfer de invitaţie, deci este falsă, este incorectă abordarea”, a explicat Nicolae Ciucă.

El a spus că nu a încercat să intre la Casa Albă şi nu ştie dacă preşedintele Iohannis a fost prezent la dineu.

„Nu au loc astfel de chestiuni la nivelul acesta. De aceea sunt convins că mai tânărul nostru coleg, pe măsură ce va desluşi mai bine toate aceste taine ale procedurilor de la acest nivel, va înţelege despre ce este vorba”, a adăugat Nicolae Ciucă.

„Paginile de pe reţelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO. M-am uitat şi eu pe poze să-l caut pe preşedintele Iohannis. Nu e nicăieri. Toţi şefii de stat sunt prezenţi, mai puţin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat? Am investigat puţin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de ruşine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, aşa cum era normal să fie invitat un şef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă. L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmaşul său la Cotroceni şi că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite. Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitaţia la dineu era nominală pentru preşedinţi şi şefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu «stai să vezi că mi-a dat mie invitaţia, hai lasă-mă să intru şi eu»”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Fostul ministru s-a întrebat care au fost motivele pentru care preşedintele României nu a participat la dineu.

„Dar trecând peste ruşinea de a forţa nota cu Ciucă şi de a nu fi primit, totuşi de ce nu s-a dus totuşi Klaus Iohannis la dineul cu şefii de stat NATO aşa cum era normal? De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanţă? Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianţă? Repet, căutaţi-l în poze şi veţi vedea că nu-l veţi găsi nicăieri. Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este şi că americanii au fost şocaţi că nu a venit preşedintele României la eveniment. Mai ales că ştiau că se află în Washington.

Cum să fii la Washington invitat de preşedintele SUA la dineu cu şefii de state şi să alegi să nu te duci? Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce preşedintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de preşedintele SUA? A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO şi s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?”, a adăugat Năsui.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”