Nicolae Ciucă: În 5 ani vom fi independenți energetic. La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră

Data publicării:
Nicolae Ciucă lângă drapele României și UE.
Premierul Nicolae Ciucă Foto: Facebook /Guvernul României

România va fi independentă energetic peste 5 ani, spune premierul Nicolae Ciucă. În condițiile în care Parlamentul urmează să adopte legea offshore, la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră, iar până în 2027, vom avea suficient gaz pentru a asigura independența energetică, a adăugat el.

Avem certitudinea că într-o perioadă nu mai mare de 5 ani să putem să devenim cu adevărat independenți din punct de vedere energetic”, a spus Ciucă.

Azi se va aproba legea offshore în Parlament. Vom crea astfel predictibilitatea și posibilitatea ca investițiile, atât în exploatarea resurselor offshore, cât și on onshore, să demareze”, a adăugat el.

La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră, care va intra în sistem. Nu mai târziu de finalul anului 2026 – începutul anului 2027 să avem resursa de gaz necesară pentru asigurarea independenței necesare pentru economia românească, pentru consumul public”, a mai spus premierul

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri