Nicolae Ciucă: PNL are vocaţia să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedeşte toată istoria lui

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PNL, Nicolae Ciucă. portret cu steagul ue in spate
Președintele PNL, Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la Vila Florica, unde a avut loc aniversarea formaţiunii, că PNL are vocaţia să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România şi o dovedeşte toată istoria de până acum. Doresc să vă asigur că vom face totul, inclusiv în aceste zile, să menţinem acest statut, prin atitudine responsabilă şi constructivă în cadrul Coaliţiei de guvernare, a promis liderul PNL.

„Astăzi marcăm nu doar istoria PNL ca partid, ci o parte din istoria ţării noastre. Din acest motiv, am considerat că este important ca astăzi să fim aici, chiar dacă avem foarte multe probleme de rezolvat pe care, cu certitudine, aşa cum am reuşit în această perioadă, în acest an şi jumătate să le rezolvăm, le vom rezolva şi pe acestea. Partidul Naţional Liberal a fost parte activă a marilor evenimente care au marcat trecutul ţării noastre. Am fost în centrul deciziilor şi atunci când ne-am proclamat independenţa, şi în momentul în care s-a realizat Marea Unire, şi în momentul când a fost adoptată Constituţia din 1923. Desigur, au fost şi alte momente importante ale istoriei ţării noastre la care PNL a fost parte şi la care PNl şi-a adus contribuţia pentru modernizarea şi dezvoltarea României”, spune preşedintele PNL în discurs.

Liderul PNL a arătat că „putem spune că de fiecare dată, de la înfiinţare şi până astăzi, PNL a dat totul pentru ţara noastră, nu doar în momentele ei faste, ci şi în cele în care am avut de înfruntat momente dificile, momente vitrege şi pe care a reuşit să le treacă cu bine împreună”.

„PNL s-a opus extremismului deghizat în naţionalism şi a fost, din acest motiv, ţinta persecuţiilor legionare. De asemenea, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal s-au numărat printre cei care au apărat idealurile unei lumi libere atunci când în România se instaura comunismul. Iar aici, domnul Dinu Zamfirescu, cu puţin înainte de a fi prezenţi în acest loc, ne-a împărtăşit din experienţele nefericite ale dumnealui şi perioadele prin care a trecut, doar pentru faptul că era membru al PNL şi se trăgea din familia Brătienilor. Se cuvine, deci, să cinstim acest trecut şi să-i înţelegem exact sensurile. Partidul Naţional Liberal este ce este astăzi pentru că a avut curajul şi voinţa să-şi asume responsabilitatea, indiferent de vremuri, indiferent de situaţia, de contextul în care s-a găsit ţara”, a spus el.

Preşedintele liberal a mai arătat că „România a crescut prin acţiunile lor iar ei am crescut ca partid alături de România”.

„Aceasta este lecţia celor 148 de ani de istorie liberală. Nu avem dreptul să coborâm ştacheta acestui trecut, ci întotdeauna să ţintim ca ea să fie tot mai sus. Obligaţia morală şi misiunea politică a Partidului Naţional Liberal sunt acelea de a moderniza şi dezvolta România, de a o face mai puternică şi mai demnă. De aceea, suntem astăzi la guvernare. Din acest motiv vom rămâne şi ne vom asuma în continuare toate responsabilităţile care ne revin”, a afirmat el.

„Suntem partidul care a demonstrat, în condiţii dificile, că putem atrage sume record din fonduri europene şi din investiţii private, că avem voinţa de a mişca reforme care vor schimba statul şi care îl vor face mai eficient, cum sunt Legile Educaţiei votate zilele acestea, că reuşim să asigurăm o creştere economică importantă, că modernizăm drumuri şi spitale, că ne îngrijim de cei aflaţi în dificultate. Pe acest drum trebuie să mergem în continuare. Obiectivul major pe care trebuie să-l urmărim în următorii ani este să facem din România un membru egal al familiei europene. De aceea, dezvoltarea economică şi recuperarea diferenţelor care ne mai despart de statele dezvoltate ale Europei vor trebui să fie o prioritate a acţiunilor noastre la guvernare”, a spus preşedintele Nicolae Ciucă.

Premierul a menţionat că „România are resursele şi inteligenţa pentru a fi nu doar a şasea ţară din Uniunea Europeană ca număr de populaţie, dar şi ca putere economică”.

„Tara noastră are acest potenţial, are resursa umană, are resursele naturale, şi trebuie să-şi fixeze acest obiectiv. Este un obiectiv pe care Guvernul, indiferent cine îl va conduce, împreună cu cetăţenii româniei, trebuie să-şi asume un astfel de obiectiv. Este necesar, aşadar, să avem voinţa şi determinarea de a urmări să îndeplinim acest obiectiv. Acesta este rolul PNL pe scena politică, asta este misiunea noastră ca partid în următorii ani. PNL are vocaţia să fie în prima linie a guvernării bune, durabile pentru România. O dovedeşte toată istoria lui de până acum şi doresc să vă asigur că vom face totul, inclusiv în aceste zile, să menţinem acest statut, prin atitudine responsabilă şi constructivă în cadrul Coaliţiei de guvernare”, a menţionat premierul.

„Au spus şi antevorbitorii mei, doresc să subliniez şi eu, că PNL, liberalii, nu s-au speriat niciodată de greutăţi şi le-au asumat cu responsabilitate, cu înţelepciune şi au demonstrat că acestea pot fi rezolvate, pot fi duse la bun sfârşit. De aceea şi astăzi, are ca obiectiv rezolvarea problemelor ridicare de sindicatele din Educaţie şi îmi asum ceea ce voi declara acum, şi anume, că am avut un dialog deschis, îl vom avea în continuare şi considerăm că problemele cadrelor didactice sunt îndreptăţite dar împreună, aşa cum am procedat în zilele trecute, inclusiv ieri şi sunt convins că şi astăzi, prin dialog deschis, prin înţelegerea contextului şi prin înţelegerea paşilor pe care îi avem de făcut în continuare pentru a asigura guvernarea şi satbilitatea ţării, vom ajunge la un rezultat astfel încât copiii şi părinţii să nu fie victimele acestui demers. Istoria PNL a fost mereu una dreaptă. Dreaptă cu România, dreaptă cu toţi cetăţenii ei, indiferent de opţiunile lor politice. Pe acest drum al dreptei şi al dreptăţii vom merge şi mai departe. La mulţi ani partidului Naţional Liberal! La mulţi ani, dragi liberali! La mulţi ani, România în Uniunea Europeană! La mulţi ani, tuturor românilor!”, a spus premierul în finalul discursului.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri