Nicolae Ciucă: „Pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023”

Data publicării:
Nicolae Ciucă face declaratii de presa
Premeirul Nicolae Ciucă. Foto: Gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a asigurat sâmbătă că România are cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi din lipsa acestuia în iarna 2022-2023.

„Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”, a declarat Nicolae Ciucă sâmbătă, la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.

Premierul a menţionat că, în contextul deplasării la Sofia, a avut o întâlnire cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector.

„Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului”, a mai afirmat Nicola Ciucă, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat că a avut şi o întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a vorbit despre demersurile ce urmează a fi făcute pentru mărirea capacităţii de tranzit al gazelor.

„Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală”, a explicat Ciucă.

Prim-ministrul a arătat că a mai discutat cu preşedintele Bulgariei şi despre proiectele pentru asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, dar şi despre realizarea unui al doilea pod Giurgiu - Ruse.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...