Nicuşor Dan a anunţat că a promulgat primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre tensiunile în coaliție: „Asta este evaluarea mea”

Data actualizării: Data publicării:
Nicusor Dan original_vizita_germania_diaspora_18_iulie_2025 la microfon, declaratii
Nicușor Dan. Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri că a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare și că la începutul lunii august guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de măsuri fiscale. Legat de tensiunile din coaliţia de guvernare, șeful statului s-a declarat optimist că va rezista.

„Tocmai ce am semnat primul pachet și, după cum știți, este unul consistent, sunt 30 de pagini, 40 de pagini, și tot timpul când ai de făcut un pachet de acest gen apar probleme tehnice. La început de august, o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Bineînțeles că atunci când iei măsuri care, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât își permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni și populație, și din cauza asta apar tensiuni în Coaliție. Eu ce vreau să spun în momentul ăsta, că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România și-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele alții ar fi fost să stea în opoziție”, a declarat Nicușor Dan vineri, la Salzburg.

La insistențele jurnaliștilor, Nicușor Dan a precizat că a semnat pachetul în urmă cu o zi sau două.

„L-am semnat ieri sau alaltăieri, da. Cred că e deja în Monitorul Oficial.”

„Trebuie să transmitem un mesaj de calm faţă de partenerii noştri, în special faţă de pieţele financiare, şi cel mai bun lucru este că am avut o evaluare de la Standard & Poor's, care a confirmat nivelul la care noi ne aflăm. O să vedem cifrele la sfârşitul anului. În orice caz, pieţele au apreciat voinţa statului român de a reduce deficitul şi direcţia pe care el o are”, a mi spus preşedintele despre actuala situaţie a bugetului.

Întrebat dacă măsurile pe care le ia Guvernul sunt suficiente, Nicuşor Dan a răspuns: „Tot timpul, ca să avem răspunsul la întrebarea asta, trebuie să ne uităm la un observator extern. Şi observatorul extern cel mai calificat este o agenţie de rating”, a completat preşedintele.

Citește și: ANALIZĂ O lună de Coaliție PNL-PSD-USR-UDMR: certuri tot mai dese, amenințări cu ruperea și prima ședință tensionată

„Pentru moment, această coaliţie ţine”

Nicușor Dan s-a referit şi la şansele să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de 7,5%.

„Aşa cum am spus, pachetul 2 trebuia să fie în sfârşit de iulie şi o să fie început de august. Nu sunt chestiuni care să fie dramatice. Deci să ne păstrăm calmul şi optimismul că mergem în direcţia potrivită fiscal”, a menţionat el.

Preşedintele fost întrebat dacă este sustenabilă această coaliţie şi dacă se rupe coaliţia având în vedere că există un congres al Partidului Social-Democrat care urmează să vină în curând.

„Eu sunt foarte optimist. Acum suntem în Austria, săptămâna trecută am fost în Germania şi aici au fost coaliţii de trei partide care au avut dificultăţi. Tot timpul e greu într-o coaliţie, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au aşteptări diferite. În special când avem partide de stânga, partide de dreapta. Dar, pentru moment, această coaliţie ţine. Asta este evaluarea mea”, a arătat şeful statului. 

Preşedintele Nicuşor Dan a început vineri o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitaţia preşedintelui federal Alexander Van der Bellen. Primul eveniment a fost participarea în calitate de vorbitor la Summitul Salzburg 2025.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani