Nicușor Dan: Decizia S&P confirmă că România este un partener de încredere. Nu e însă un moment de relaxare

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan.
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a reacționat după ce agenția Standard & Poor’s a decis să mențină ratingul de țară al României. Șeful statului susține că decizia confirmă faptul că România este un partener de încredere pentru investiții, iar economia transmite semnale de stabilitate.

„Decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, iar economia noastră dă semnale de stabilitate”, a transmis Nicușor Dan, într-o postare pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele consideră că rezultatul este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplină financiară: „Acest rezultat este meritul întregii societăți și al politicilor de disciplină financiară”.

Șeful statului avertizează însă că menținerea direcției economice presupune în continuare responsabilitate și spune că stabilitatea economică și dezvoltarea trebuie să rămână prioritare.

„Nu este însă un moment de relaxare. Păstrarea acestei direcții depinde de responsabilitatea noastră de a pune stabilitatea economică și dezvoltarea pe primul loc, dincolo de mizele politice”, a mai transmis președintele.

Bolojan: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să convingem finanțatorii”

Premierul Ilie Bolojan a reacționat după ce agenția de rating S&P a decis să mențină ratingul de țară al României. Acesta susține că „respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei” au contribuit la această decizie și avertizează că, în situația în care blocajul politic va continua, „va fi imposibil să convingem finanţatorii că suntem frecventabili”.

„Cu toate aceste eforturi resimțite de societate, pentru care le mulțumesc românilor, cu toate că rezultatele sunt bune, dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanțatorii că suntem frecventabili. Implicit, direcția cea bună va fi deviată, iar eforturile de până acum vor fi irosite. La fel de rău ar fi însă și ceea ce S&P numește „riscul unor compromisuri de politică publică suboptime, adoptate în ultimul moment”. Viitorul guvern trebuie să continue linia, să mențină cumpătarea, să construiască exclusiv pe teren sănătos și să cheltuiască numai ce are”, susține premierul într-o postare pe Facebook.

Ilie Bolojan susține că respectarea angajamentelor și menținerea direcției economice au contribuit la menținerea ratingului de țară al României. „Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor și menținerea fermă a direcției au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor’s, în pofida crizei politice iresponsabil declanșate de PSD. S&P remarcă faptul că, în plin blocaj, un guvern cu puteri limitate a reușit să mențină traiectoria și să susțină „un buget de investiții publice excepțional de ridicat, de 8,5% din PIB, cu rate de absorbție PNRR de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi”. Dacă PSD nu bloca legea salarizării, procentul era chiar mai ridicat, cu 770 de milioane în plus”, susține acesta.

Agenția S&P menține ratingul României

România evită, pentru moment, retrogradarea în categoria „junk”. S&P Global Ratings a menținut ratingul suveran al țării la BBB-, cu perspectivă negativă. Este ultima treaptă din categoria „investment grade” (n.r. recomandată investițiilor), iar decizia vine într-un moment extrem de sensibil pentru economia românească, după cinci luni de criză politică și într-un context în care piețele urmăresc atent capacitatea autorităților de a continua consolidarea fiscală.

S&P Ratings arată că ar putea reduce ratingurile României „dacă procesul prelungit de formare a guvernului, în urma destrămării coaliției în mai 2026, ar putea împiedica reducerea deficitului bugetar în 2027 și 2028”. Scenariul optimist al evaluatorilor spune că România ar putea trece de la o perspectivă „negativă” la una „stabilă” dacă deficitele externe și bugetare se vor reduce.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998