Președintele Nicușor Dan a declarat, marți la conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum”, că România va continua să susțină menținerea focusului Alianței Nord-Atlantice asupra regiunii Mării Negre, în contextul consolidării cooperării cu partenerii NATO și ai Uniunii Europene.
Întrebat ce va transmite omologilor săi și secretarului general al NATO, Mark Rutte, pentru a menține atenția asupra regiunii, șeful statului a subliniat proiectele aflate deja în derulare.
„În primul rând, după cum știți, va avea loc în iunie o întâlnire a Consiliului Nord-Atlantic dedicată Mării Negre. România vrea să găzduiască un hub de securitate la Marea Neagră și am făcut ceva progrese în direcția asta. De asemenea, România colaborează cu Bulgaria și Turcia pentru deminare în Marea Neagră. Are și operațiuni de monitorizare a ceea ce se întâmplă în acest spațiu. Deci Marea Neagră e ceva ce ne preocupă și, din fericire, se înțelege la nivelul NATO că Marea Neagră e o zonă importantă ca dovadă acest Consiliu. Deci vom continua în direcția asta”, a declarat Nicușor Dan.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Libertatea de navigație și cooperare internațională
Președintele a vorbit și despre contribuția României la menținerea libertății de navigație și despre expertiza militară pe care Bucureștiul o poate oferi în alte regiuni de conflict.
„Desigur. Am răspuns cu promptitudine inițiative franco-britanice, să-i spunem europene, pe o operațiune post-conflict în zona Strâmtorii Ormuz. De asemenea, am răspuns inițiativei americane. O să vedem dacă ele se vor cumula. În orice caz, expertiza pe care o avem putem să o punem la dispoziție și ne-am exprimat în sensul acesta, pentru că fiind vorba de ceva ce afectează securitatea, dar mai mult economia globală, e foarte important să contribuim”, a mai spus el.
Editor : Ana Petrescu