Președintele Nicușor Dan a anunțat că a avut o întrevedere, miercuri la Cotroceni, cu președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Mattias Guyomar, la care a reafirmat sprijinul României pentru instituția europeană.
„Am avut astăzi o întrevedere excelentă cu Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Mattias Guyomar”, a transmis șeful statului, într-o postare pe rețeaua X.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Acesta a subliniat, de asemenea, poziția României privind rolul Curții.
„Am reafirmat sprijinul ferm al României pentru sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului și pentru rolul esențial al Curții în protejarea drepturilor fundamentale, a democrației și a statului de drept”, a mai spus șeful statului.
Nicușor Dan a mai precizat că România își menține angajamentele internaționale în domeniu: „România rămâne angajată în implementarea deplină a hotărârilor Curții și în consolidarea rezilienței democratice într-un context geopolitic tot mai complex”.
Întâlnirea a avut loc cu Mattias Guyomar, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, instituție-cheie a sistemului european de protecție a drepturilor fundamentale.
Președinta CCR și Mattias Guyomar, discuții despre consolidarea statului de drept
Președinta Curții Constituționale a României Elena-Simina Tănăsescu și președintele Curții Europene a Drepturilor Omului Mattias Guyomar au discutat, marți la București despre întărirea dialogului judiciar european, rolul Protocolului nr. 16 și cooperarea dintre instanțele naționale și Curtea de la Strasbourg în protejarea drepturilor fundamentale și a statului de drept.
La întâlnire, Tănăsescu a subliniat importanța cooperării între instanțele constituționale și CEDO, arătând că aceasta „se înscrie în spiritul dialogului judiciar european, întemeiat pe respect reciproc, încredere instituțională și fidelitate față de valorile comune ale democrației constituționale și ale statului de drept”, precizează comunicatul de presă al CCR.
Ea a descris Curtea de la Strasbourg drept „o conștiință juridică europeană, al cărei rol în consolidarea culturii drepturilor fundamentale rămâne esențial”, adăugând că dialogul dintre instanțe este „mai ales într-o perioadă în care democrațiile europene sunt chemate să răspundă unor provocări complexe și adesea fără precedent”.
Referindu-se la mecanismele de cooperare, Tănăsescu a evidențiat rolul Protocolului nr. 16, pe care l-a numit „una dintre cele mai rafinate forme ale dialogului judiciar contemporan”, deoarece permite „un schimb juridic anticipativ și constructiv cu Curtea de la Strasbourg”.
La rândul său, președintele CEDO, Mattias Guyomar, a subliniat rolul instanței europene în arhitectura drepturilor fundamentale, afirmând că „fără statul de drept, nu există democrație”, iar „democrația este singurul model politic preconizat de Convenție”.
Acesta a mai arătat că sistemul Convenției europene creează „o ordine publică europeană” ce „nu se opune identităților constituționale naționale: le cuprinde”, contribuind la dezvoltarea unui „ius commune european în materie de drepturi fundamentale”.
Guyomar a evidențiat și importanța Protocolului nr. 16, care „deschide noi căi pentru un dialog formalizat” între instanțe, consolidând „implementarea Convenției la nivel național, în conformitate cu principiul subsidiarității”.
Potrivit CCR, discuțiile au vizat în principal Protocolul nr. 16, democrația constituțională și statul de drept, iar întâlnirea a inclus prezentări susținute de judecătorii Asztalos Csaba Ferenc și Sebastian Rădulețu.
La final, președintele CEDO a fost invitat să semneze în Cartea de Onoare a Curții Constituționale a României, moment care a încheiat vizita de lucru.
Editor : Ana Petrescu