Nicușor Dan spune că a eliberat 200 de autorizații pentru terase în 2023, dublu faţă de anul trecut. „Lumea începe să se conformeze”

Data publicării:
BUCURESTI - PRIMAR GENERAL - CONFERINTA - 25 IUN 2023
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că în acest an a eliberat aproximativ 200 de autorizaţii de funcţionare pentru terase, număr dublu faţă de cel din 2022. „Lumea începe să se conformeze”, precizează edilul.

Precizările au fost făcute după ce edilul general a fost întrebat cum vede situaţia teraselor care funcţionează fără autorizaţie şi ocupă abuziv spaţiul public.

„Am avut o întâlnire cu proprietarii din zona Lipscani. Este o dinamică. În sensul că anul acesta am elaborat autorizaţii pentru terase cam dublu faţă de anul trecut. Cred că am eliberat cam 200, faţă de 100 anul trecut. Deci lumea începe să se conformeze. Într-adevăr, pentru că e o activitate economică, pentru că este ceva ce a fost tolerat ani în şir, nu am vrut să intrăm brutal, să începem să demolăm înainte să avem un dialog cu proprietarii, dar o să vedeţi în această toamnă, pentru zona Lipscani, o să vedeţi intervenţii”, a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres. 

În ce priveşte afişajul publicitar, edilul general a declarat că trebuie elaborată o strategie şi a estimat că este necesară o perioadă de tranziţie de doi ani pentru implementarea acesteia.

„Aici este o situaţie similară cu situaţia teraselor care funcţionează nelegal. Cel mai simplu lucru ar fi să ne ducem şi să demolăm tot ce e ilegal, numai că eu consider că nu ar fi corect faţă de o întreagă zonă economică care s-a dezvoltat fără să aibă un cadru predictibil de la Primărie. Trebuie să avem mai multe discuţii, în urma discuţiilor trebuie să avem o strategie şi această strategie, până la finalul ei, în opinia mea trebuie să fie un termen de tranziţie de vreo doi ani”, a spus edilul general.

El a subliniat importanţa unui „cadru predictibil” şi a măsurilor graduale, astfel încât să nu fie distrusă activitatea economică.

„Sunt inclusiv panouri care sunt foarte scumpe şi pe care funcţionează reclame foarte scumpe...sunt ilegale. Întrebarea este dacă intri în forţă şi distrugi o activitate economică sau iei o măsură graduală. Eu sunt pentru măsură graduală. (...) Nu poţi să de duci (să dai jos reclama) de pe clădirea Ciclop. Operatorul economic o să spună: 'De ce nu o dai şi pe cea de pe clădirea de lângă?' De aceea trebuie să facem un cadru predictibil pentru toţi”, a spus Nicuşor Dan.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a abuzat după ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a apărut celebrul moonwalk. Fratele lui Michael Jackson spune că artistul a învățat mișcarea de la un...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Consiliul pentru Pace, șansă istorică sau un rateu pentru România? Expert: „Mă tem că nu ne dorim să ieșim...
Newsweek
Pensii mai mari în aprilie. Guvernul decide săptămână aceasta care pensionari iau bani în plus și ce sume
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu făcut pe 130.000 de participanți, urmăriți zeci de ani. Ce efect important poate avea consumul moderat...
Digi Animal World
Cum să scapi rapid de părul de animale de pe haine. Trucul simplu folosit de o femeie cu patru pisici
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii