Nicuşor Dan spune că nu s-a pus problema relocării de trupe SUA din România. „Ameninţarea rusă este pentru întreaga Europă”

Data publicării:
2025-06-04-1071
Nicușor Dan, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu s-a pus problema relocării de trupe SUA din România. El a arătat că ameninţarea Rusă vizează întreaga Europa iar, în acest context, este important „să avem o solidaritate europeană, inclusiv pe pachetul de creştere a cheltuielilor”. Şeful statului a adăugat că trebuie schimbată și comunicarea privid Ucraina, în sensul că trebuie explicat românilor că „securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina țin de securitatea României şi de cea a Republicii Moldova”.

Preşedintele a fost întrebat, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, care sunt obiectivele României pentru următorul summit NATO şi dacă aşteaptă să existe o creştere a numărului de trupe.

„Din informaţiile pe care le-am până în momentul acesta, 90% din discuţiile de la Summitul NATO vor fi despre procentul de cheltuieli pentru armată. Deci, asta va fi dezbaterea şi noi ne-am exprimat”, a spus şeful statului.

„Credem că, bineînţeles, cu cât eşti mai aproape de flancul estic al NATO, cu atât ameninţarea ţi se pare mai mare. Inclusiv la Vilnius a fost discuţia asta. Eu cred că ameninţarea Rusă este pentru întreaga Europă şi, atunci, e foarte important să avem o solidaritate europeană, inclusiv pe pachetul de creştere a cheltuielilor. Mai departe, în opinia mea, dincolo de direcţiile care au fost, dincolo de faptul că România a avut o direcţie clară - că a fost corectă cu partenerii săi atât în structurile europene, cât şi în structurile euroatlantice - nu a fost suficient de activă, iar acesta e un lucru pe care îmi doresc să îl corectăm. Adică să susţinem interesele integrării Republicii Moldova, de exemplu, în discuţiile care vor începe în a doua jumătate a anului pe pachetul financiar al 2028-2034”, a arătat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă România este posibil să meargă cu o propunere prin care să preia o parte dintre costurile pe care Statele Unite le au cu soldaţii desfășurați aici, Nicuşor Dan a spus că, „pentru moment, dincolo de o schimbare a preocupării Statelor Unite înspre Asia, înspre Europa şi care este o chestiune de ani de zile, nu s-a pus în mod concret până la momentul acesta o discuţie despre relocări”.

„Până la momentul acesta, (...) sunt extrem de multe variante pe masă. Nici una dintre ele nu a fost agregată, dar nici nu a fost pusă în discuţie pentru a exista un consens asupra ei”, a arătat Nicuşor Dan.

Preşedintele a fost întrebat, totodată, în conferinţa de presă, dacă îşi propune să schimbe politica tăcerii a României privind ajutorarea Ucrainei.

„Pentru moment nu am o evaluare dacă este bună sau nu este bună. Singurul lucru pe care cred că trebuie să-l schimbăm este modul de comunicare, asupra acestui subiect”, a precizat Nicuşor Dan.
 
„Cred că este important de la nivelul autorităţilor statului şi, evident, al preşedintelui să explicăm oamenilor că securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina reprezintă chestiuni ce țin de securitatea României însăşi şi de securitatea Republicii Moldova. Asta trebuie să spunem şi să repetăm de fiecare dată”, a subliniat noul lider de la Cotroceni.

Citește și

Nicușor Dan susține prima conferință de presă la Cotroceni. Anunțul președintelui despre formarea guvernului și noile măsuri fiscale

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Cristina Rus la 45 de ani. A dispărut de ani buni din showbiz, dar s-a revăzut cu Andreea Bănică...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
"Copii de 13-14 ani pe teren, părinţi care se iau la bătaie pe margine". Conflict în tribune între părinți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”