Nicușor Dan spune că s-a prezentat la referendumul pentru familie din 2018, dar a refuzat să spună cum a votat

Data publicării:
nicusor dan dezamagit
Nicușor Dan. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a spus că s-a prezentat la referendumul pentru familie din 2018, dar a refuzat să spună în ce fel a votat pentru că nu vrea să se poziționeze în această „dispută ideologică”. Primarul spune despre el că nu este „nici conservator nici progresist” și că se definește ca „tehnocrat”.

Întrebat, marţi seară, dacă este progresist sau conservator, Nicuşor Dan a răspuns că este tehnocrat.

„Eu mă definesc ca un tehnocrat. Aţi văzut că au fost nenumărate luări de poziţie pe subiectul acesta, nu m-am definit nici într-o parte, nici în alta (progresist sau conservator- n.r.).

Cred că pot să aduc plus valoare în administraţia publică din România şi în special din Bucureşti, tocmai de aceea vreau să fiu dezirabil şi pentru un public conservator şi pentru un public progresist şi las această dezbatere să fie purtată în societate cu toate argumentele şi cu toată deschiderea şi mi-aş dori ca fiecare dintre aceste două categorii de oameni să aibă înţelegere către punctul de vedere al celuilalt”, a declarat Nicuşor Dan, la Euronews, conform news.ro.

Întrebat, de asemenea, cum a votat la referendumul pentru familie, edilul a precizat că s-a prezentat la vot, dar că nu va dezvălui cum a votat.

„Am răspuns în momentul acela, m-am prezentat la referendrumul pentru familie, dar nu am spus cum am votat şi n-o să vă spun cum.

Pentru că nu vreau să mă poziţionez în această dispută ideologică şi eu cred că pentru poziţia în care sunt acum e important ca oamenii care vor o schimbare bine a Bucureştiului să se regăsească în ceea ce spun.

Da, fiecare liber să interpreteze cum... Eu v-am spus exact, v-am reprodus exact ce s-a întâmplat acum, dacă nu mă înşel, 6-7 ani”, a răspuns Nicuşor Dan.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Pensionară a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”