Nicușor Dan susține concedierea unor angajați de la stat: E nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni

Data publicării:
ID319888_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Președintele Nicușor Dan aruncă un avion de hârtie în timp ce participa alături de familie la evenimentul Street Delivery, în București, 28 septembrie 2025. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că este nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem şi e nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente, precizând că este sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la Timişoara, despre reforma administraţiei, că este „o problemă vastă cu multe aspect”.

„Evident că dacă ne uităm la întreg sistemul administrativ, central şi local, există zone însemnate unde e nevoie de ieşiri din sistem, după cum există zone în care e nevoie de mai mulţi oameni în sistem, de exemplu pe partea din poliţie responsabilă cu securitatea publică. Şi mai sunt câteva astfel de exemple. Deci e nevoie ca noi să echilibrăm sistemul”, a afirmat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Preşedintele a menţionat că e nevoie de asemenea ca să ne reîntoarcem la o lege a salarizării unice, „pentru că am avut-o, numai că am corectat-o de aşa de multe ori că sunt discrepanţe foarte mari între instituţii”.

„Ca să vă dau un răspuns general, e nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem. E nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente, bunuri şi servicii, etapizare de investiţii şi sunt sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată”, a declarat președintele.

Citește și:

EXCLUSIV Șeful cancelariei lui Bolojan, Mihai Jurca, la Interviurile Digi24.ro: „Ce nu plătim acasă, să nu plătim nici din bani publici”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Halle Berry, vacanță de vis înainte de a împlini 60 de ani. Și-a sărbătorit ziua în avans, alături de copii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, confesiuni neașteptate la 67 de ani. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Deacon Phillippe, copia fidelă a lui Ryan Phillippe! Fiul lui Reese Witherspoon și-a etalat abdomenul într-o...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...