Video Nicușor Dan: „România susține parcursul european al celor două țări”. Mesaj transmis la Chișinău, alături de Maia Sandu și Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
zelenski, maia sandu si nicusor dan poza oficiala
Întâlnire trilaterială Republica Moldova - Ucraina - România la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. Foto: presidency.ro

Președinții României, Republicii Moldova și Ucrainei au subliniat, joi, la Chișinău, importanța cooperării dintre cele trei state în fața amenințărilor Rusiei. Volodimir Zelenski a mulțumit cetățenilor din România și Republica Moldova pentru sprijinul acordat Ucrainei și a pledat pentru consolidarea securității comune, în timp ce Nicușor Dan a condamnat agresiunea Rusiei și a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina.

Nicușor Dan, întâmpinat cu ovații la Chișinău. Mesaj de Ziua Independenței

ACTUALIZARE 21:55 Președintele Nicușor Dan le-a transmis, joi seară, moldovenilor, cu ocazia Zilei Independenței, că Republica Moldova mai are „doar puțin” până la momentul în care va intra „acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană”. Șeful statului a subliniat că țara are lideri care susțin acest obiectiv și cetățeni care îl sprijină.

Nicușor Dan s-a adresat miilor de moldoveni reuniți în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pentru a sărbători Ziua Independenței Republicii Moldova. Președintele României a fost întâmpinat cu ovații și cu scandări precum „Trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”.

„Știți că Hegel a definit istoria ca fiind istoria conștiinței și oamenii din locurile astea au dovedit, de-a lungul timpului, că au conștiință colectivă în ciuda opresiunilor, în ciuda deportărilor, ei și-au păstrat cultura, tradițiile, identitatea și acum mai este doar puțin până când Republica Moldova să intre acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană. Are conducătorii care știu să o ducă acolo și vă are pe voi, cei care susțineți asta”, a spus Nicușor Dan în discursul susținut în fața mulțimii.

Nicușor Dan, mesaj pentru poporul ucrainean

Președintele României a făcut referire și la poporul ucrainean, despre care a spus că „dovedește că, atunci când există conștiință și când oamenii își apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale”.

ACTUALIZARE 20:43 Nicușor Dan a transmis, joi seară, după reuniunea trilaterală de la Chișinău cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, că formatul de cooperare „Triunghiul Odesa” este „mai relevant ca niciodată” pentru securitatea regională și pentru proiectele comune dintre cele trei țări.

„Am avut astăzi la Chișinău o reuniune trilaterală substanțială și semnificativă, împreună cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful statului a subliniat că România, Republica Moldova și Ucraina pot colabora în domenii precum securitatea, infrastructura, energia și integrarea europeană.

„Formatul de cooperare Triunghiul Odesa între România, Republica Moldova și Ucraina este mai relevant ca niciodată și aduce valoare adăugată securității regionale și proiectelor comune care generează beneficii concrete pentru cetățenii noștri în domeniile interconectării energetice, infrastructurii și integrării europene”, a transmis președintele.

România, sprijin pentru securitatea regiunii Mării Negre

Nicușor Dan a precizat că România va continua să contribuie la consolidarea securității și rezilienței regiunii Mării Negre și a Europei de Sud-Est, prin Parteneriatele Strategice pe care le are cu Republica Moldova și Ucraina.

„România a dezvoltat Parteneriate Strategice atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina și vom continua să contribuim împreună la consolidarea securității și rezilienței regiunii Mării Negre și a Europei de Sud-Est”, a afirmat el.

În cadrul reuniunii, cei trei lideri și-au reafirmat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

„În cadrul întâlnirii, ne-am reafirmat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. În calitate de țări vecine, România și Republica Moldova sunt puternic expuse consecințelor complexe ale războiului și conlucrăm pentru a contracara gama largă de riscuri și amenințări”, a scris Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Susținem o pace justă și durabilă” și reconstruirea Ucrainei

Președintele României a transmis că cele trei state susțin o „pace justă și durabilă” și că România va participa la eforturile pentru reconstrucția Ucrainei.

„Susținem o pace justă și durabilă și vom colabora îndeaproape pentru reconstrucția Ucrainei”, a declarat Nicușor Dan.

Un alt subiect abordat la reuniune a fost parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei. Președintele României a anunțat că Bucureștiul va sprijini deschiderea rapidă a tuturor clusterelor de negociere restante pentru cele două state.

„România va sprijini activ deschiderea rapidă a tuturor clusterelor de negociere restante, atât cu Republica Moldova, cât și Ucraina, pe baza principiului aderării în funcție de merite”, a transmis Nicușor Dan.

În final, șeful statului a subliniat importanța cooperării dintre cele trei țări pentru securitatea și dezvoltarea regiunii.

„Împreună, România, Republica Moldova și Ucraina suntem mai puternice. Prin dialog și cooperare, putem atinge obiectivele noastre comune și putem construi o regiune mai sigură, mai rezilientă și mai europeană”, a mai scris Nicușor Dan.

ACTUALIZARE 20:00 „În acești 35 de ani am învățat ce înseamnă cu adevărat independența. Independența înseamnă să ai lumină și căldura în țară, indiferent ce se discută la Moscova. Independența înseamnă să poți alege drumul. România a fost lângă noi la fiecare cumpănă, în crizele energetice. A făcut-o firesc, așa cum face un frate sau o soră. România ne-am purtat vocea în Europa. Cu Ucraina avem 1.222 de km de hotar, iar ucrainenii țin agresorii departe de casele noastre. Moldova doarme mai liniștită datorită ucrainenilor. Știm ce fel țară vrem să fim pentru vecinii noștri, un vecin bun care să ofere securitate.

Domnule președinte Dan, domnule președinte Zelenski cerul de deasupra noastră arată cât de importantă e cooperarea noastră. Spațiul aerian al Republicii Moldova și României a fost încălcat de sute de ori. Spun clar și răspicat în prezența vecinilor noștri. Nu ne vom lăsa intimidați”, a declarat Maia Sandu, în conferința de presă comună cu Nicușor Dan și Volodimir Zelenski.

Zelenski: „Trebuie să ne ajutăm unii pe ceilalți”

„Atunci când ești un vecin al Rusiei trebuie să poți colabora cât mai strâns cu toți vecinii tăi. Din păcate, toți oamenii noștri s-au ciocnit de aceste atentate la independența Ucrainei. Sunt foarte recunoscător tuturor cetățenilor Moldovei, României pentru faptul că ne-au sprijinit permanent. V-ați convins de toate amenințările aduse de Rusia în Ucraina. Noi am înregistrat 11 alerte în ultimele 24 de ore. Trebuie să ne ajutăm unii pe ceilalți, astfel încât orice amenințare să fie întâmpinată adecvat. E foarte important că absolut tot ce poate contribui la reziliența statelor noastre să fie puse în acțiune. Avem deja acorduri semnate între guvernele și țările noastre. Ucraina e pregătită să contribuie la dezvoltarea securității țărilor noastre vecine, Moldova, România.

Sunt foarte sigur că ne vom regăși împreună cu Moldova în UE”, a spus la rândul său Volodimir Zelenski.

Nicușor Dan: „Avem maturitatea să înțelegem responsabilitatea pentru securitatea regiunii”

Nicușor Dan a vorbit, joi seară, la declarațiile de presă susținute alături de Maia Sandu și Volodimir Zelenski, despre relația „puternică” dintre România și Republica Moldova. Președintele României i-a felicitat pe cetățenii Republicii Moldova și ai Ucrainei cu ocazia Zilelor Independenței celor două state.

„Încep prin a condamna, o dată şi încă o dată, agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a asigura Ucraina de suportul continuu al Românei în această luptă nedreaptă. (...) Pe plan trilateral, sunt bucuros că ţările noastre colaborează şi această întâlnire este dovada faptului că avem, fiecare dintre noi, maturitatea să înţelegem responsabilitatea pe care o avem pentru securitatea şi stabilitatea acestei regiuni şi astfel să proiectăm securitate şi stabilitate în Europa. Am discutat de proiecte de infrastructură şi de proiecte energetice comune, de interconexiuni. (...) Am discutat de ameninţările, bineînţeles că există o diferenţă de scală, dar am discutat despre ameninţările la care ţările noastre, România şi Republica Moldova, sunt supuse şi am discutat de parcursul european al celor două ţări, pe care România îl susţine”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele României a precizat, de asemenea, că va discuta cu oficialii ucraineni despre educația în limba maternă în cele două state.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 19:10 Nicușor Dan este acum la Palatul Prezidențial din Chișinău, unde are o întrevedere cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu și cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. După cum reiese din imagini cei trei șefi de stat au făcut fotografia oficial în holul Palatului Prezidențial.

Întâlnirea trilaterală are loc după ce Nicușor Dan și Maia Sandu au participat la parada militară organizată în Piața Adunării Naționale din Chișinău, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Volodimir Zelenski nu a fost prezent la parada militară.

Republica Moldova marchează, pe 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Evenimentele organizate în acest an se desfășoară sub genericul „Independența ne unește”.

Parada militară de la Chișinău, cu Nicușor Dan și Maia Sandu în tribuna oficială

ACTUALIZARE 18:33 Președintele Nicușor Dan  a participat, alături de președinta Maia Sandu, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, transmite Agerpres.

Pe scena amenajată în Piața Adunării Naționale s-au aflat, alături de cei doi șefi de stat, prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La parada militară au participat peste 2.000 de militari și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției și Serviciului de Protecție și Pază. Lor li s-au alăturat 150 de veterani din Republica Moldova.

Militari din România și alte state, prezenți la paradă

În Piața Adunării Naționale au defilat și detașamente port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Italia, Franța, Germania, Cehia, Statele Unite, Lituania și Polonia.

După încheierea paradei militare, în Piața Adunării Naționale este programat un concert.

Republica Moldova sărbătorește pe 27 august 35 de ani de la proclamarea independenței. Evenimentele organizate în acest an se desfășoară sub genericul „Independența ne unește”.

Nicușor Dan: România va sprijini Republica Moldova în drumul spre UE

ACTUALIZARE 17:12 Nicușor Dan a avut, joi la Chișinău, o discuție cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, despre prioritățile agendei bilaterale și teme de actualitate europeană și internațională. Cei doi au discutat despre integrarea europeană a Republicii Moldova, securitatea energetică, combaterea dezinformării și amenințările hibride, dar și despre presiunile exercitate de Rusia și încălcările spațiului aerian de către drone rusești. Citește mai multe AICI.

ACTUALIZARE 14:50 Nicușor Dan a fost întâmpinat la Chișinău de Maia Sandu. Șeful statului participă la evenimentele de Ziua Independenței Republicii Moldova. De asemenea, va avea o discuție la care va participa și Volodimir Zelenski, liderul de la Kiev. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 12:11: Nicușor Dan și-a început vizita la Cahul, unde a fost întâmpinat de ministrul moldovean al Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. Cei doi oficiali au vizitat Teatrul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” și Căminul studențesc nr. 3 al Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, proiecte realizate cu sprijinul României.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială. Conform agendei șefului statului prezentată de Administrația Preziențială, vizita lui Nicușor Dan începe la Cahul, unde, de la ora 10:00, președintele va vizita șantierul Teatrului Republican Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. De la ora 10:30, el va merge la Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiu.

Întâlnire cu Maia Sandu la Chișinău

La ora 14:35, Nicușor Dan va fi primit de Maia Sandu la Palatul Prezidențial din Chișinău. Cei doi președinți vor avea o întâlnire tête-à-tête, urmată de convorbiri oficiale.

Ulterior, de la ora 16:45, Nicușor Dan și Maia Sandu vor participa la parada militară organizată în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

Republica Moldova marchează, joi, 35 de ani de la proclamarea independenței.

Citește și: Ce a făcut Mirabela Grădinaru la Kiev. Anunțul Administrației Prezidențiale

Reuniune trilaterală cu Zelenski

De la ora 18:45, președintele României va participa la o reuniune trilaterală cu Maia Sandu și Volodîmîr Zelenski, la Palatul Prezidențial din Chișinău. Cei trei șefi de stat vor susține declarații de presă comune la ora 19.25.

Programul lui Nicușor Dan include apoi o cină oferită de Maia Sandu, la Reședința de Stat „Nicolae Iorga”, iar de la ora 21:10, participarea la concertul festiv dedicat Zilei Independenței, în Piața Marii Adunări Naționale, alături de Maia Sandu și Volodimir Zelenski.

Președinția Republicii Moldova a confirmat, miercuri, că Maia Sandu i-a invitat pe Nicușor Dan și Volodimir Zelenski la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.

Maia Sandu s-a întâlnit luni, la Kiev, cu Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, pe care a invitat-o, de asemenea, în Republica Moldova. Potrivit NewsMaker, aceasta a confirmat că va efectua vizita pe 1 septembrie.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”