O nouă rundă de alegeri în PSD. Lupta pentru funcția nr. 2

Data publicării:
psd congres

Președintele ales al PSD, Liviu Dragnea, a precizat săptămâna aceasta că îl susține pe Valeriu Zgonea pentru funcția de președinte executiv și că speră ca acesta să nu se răzgândească asupra candidaturii sale, amintește Agerpres.

Fostul ministru Constantin Niță își menține însă intenția de a candida pentru funcția de președinte executiv.

Spiritul competițional trebuie să existe, nu-mi place și nu mi-au plăcut niciodată candidaturile unice, e necesar să existe acest spirit competițional”, a spus el.

În ceea ce privește afirmația lui Valeriu Zgonea, că are susținere din partea a aproape 40 de organizații județene, Constantin Niță a spus: „E foarte bine, apreciez asta. Votul e la cei 4.500 de delegați”.

De ce aș fi mai slab ca Valeriu Zgonea? La experiența pe care o am, cred ca sunt destul de competent”, a spus el.

Întrebat dacă are susținerea lui Liviu Dragnea, fostul ministru a răspuns: „Nu știu, cred că Dragnea trebuie să fie imparțial, altfel nu e competiție corectă”.

El și-a motivat dorința de a ocupa această funcție în PSD prin faptul că nu intenționează să mai candideze pentru o funcție în Parlament.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a înscris ieri în cursa pentru funcția de președinte executiv al PSD. Spre deosebire de Constantin Niță, Valeriu Zgonea a vizitat mai multe filiale din țară și a vorbit cu conducerea acestora.

Pe lângă validarea președintelui ales la 11 octombrie 2015 și alegerea unei noi conduceri (președinte executiv, vicepreședinți), Congresul PSD din 18 octombrie va adopta și o serie de modificări la actualul statut al PSD. Cele mai multe dintre modificări au fost decise în cadrul CExN al PSD din 12 octombrie.

O primă modificare a statutului se referă la interzicerea cumulului de funcții de conducere de la nivel județean cu cele de la nivel național, astfel încât președinții de organizații nu mai pot fi și vicepreședinți în partid, la nivel național.

Posibilitatea ca premierul să poată vota în cadrul Biroului Permanent Național, precum și posibilitatea ca miniștrii să participe la ședințele acestei structuri, dacă sunt invitați, sunt alte modificări la statut, decise la CExN din 12 octombrie. Liviu Dragnea a susținut aceste modificări, precizând că politicile publice pe care le elaborează un partid când este la guvernare, trebuie puse în practică de primul ministru și de guvern, astfel încât este firesc să poată și el vota.

O altă modificare vizează și Consiliul Național al PSD, care va deveni o structură de specialitate a partidului, formată din: parlamentari, miniștri sau, după caz, secretarii de stat în ministerele unde PSD nu are miniștri, președinții de consilii județene sau vicepreședinții, toți primarii de municipii și de orașe și reprezentanți ai primarilor de comună, câte trei din fiecare județ. De asemenea, printr-o altă modificare vor fi înființate opt posturi de secretari regionali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri