Video&Foto O zi la Congresul PNL: Orban, vedeta evenimentului. Bolojan și-a consolidat puterea și a înlăturat dizidenții. „Vi s-au părut apatici?”

Andreea Ghiorghe Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ROMEXPO - CONGRES EXTRAORDINAL PNL - 21 IUN 2026
Congresul Extraordinar al PNL. Foto: Inquam Photos/ Tudor Pană

Cu Ilie Bolojan singur în cursa pentru șefia PNL, miza Congresului de duminică nu a fost alegerea președintelui, ci separarea apelor în partid. Bolojan și-a instalat propria echipă la conducere, a îndepărtat dizidenții și a obținut mai multă putere. Nu este clar, în acest moment, dacă și în structurile mai largi ale partidului s-au separat apele, ori s-au tulburat mai tare. „Vi s-au părut cam apatici?”, a fost întrebarea unui lider la încheierea evenimentului. Delegații din teritoriu au venit, au votat, iar la anunțatea rezultatelor erau deja în drum spre autocare.

Rezultatul Congresului a fost cunoscut înainte ca primul liberal să pună ștampila pe buletinul de vot. Nu s-a votat cine să conducă partidul, ci alături de cine îl va conduce Ilie Bolojan și cum.

Revenirea lui Orban

După ani de conflict cu foștii colegi, Ludovic Orban a venit „acasă”, după cum a declarat chiar el de pe scenă. A intrat în sală fotografiindu-se cu zeci de liberali și a făcut același lucru la plecare. Puțini dintre cei prezenți au atras mai multă atenție decât fostul lider al partidului.

Atacuri la PSD, Nicușor Dan și sistem

Liderii PNL care au luat cuvântul pe scenă au avut fiecare câte ceva rău de spus fie la adresa social-democraților, a grupării din jurul lui Hubert Thuma și implicit la adresa susținătorilor lui Adrian Veștea, sau chiar atacuri la președintele Nicușor Dan.

Virgil Guran: De ceva timp, PNL este sub asediu. Ne e atacat statutul, dreptul de a decide, autoritatea. Trebuie să își bage unii mințile în cap!

Valeriu Stoica: Nominalizarea de premier dintr-o grupare dizidentă a unui partid pune în pericol funcționarea democrației. Acceptarea acestei nominalizări, prin încălcarea deciziilor partidului, prin înțelegere cu alt partid, e act de trădare!

Ciucu și filozofia: Ce este sistemul?

Edilul Capitalei a vorbit despre „sistem” și influențele din justiție sau chiar procesul electoral.

Ciucu: „Ce este sistemul? (…) Cine a fost primul: oul sau găina?”

De altfel, edilul Capitalei a fost primul liberal care i-a rostit numele lui Adrian Veștea de pe scenă:

„PSD este la ordin. De asta atacă PNL, nu PSD. (…) Aceiași oameni care îl împing astăzi pe Veștea să formeze un Guvern, sunt aceiași care au pregătit operațiunea care mă vizează astăzi.”

Discursul lui Ciprian Ciucu a fost primit într-un ropot de aplauze din partea liberalilor, care i-au scandat și numele.

Dizidenții au lipsit

Opozanții lui Ilie Bolojan au boicotat evenimentul. Din sală au lipsit: Alina Gorghiu, Hubert Thuma, Cătălin Predoiu, Lucian Bode, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Ionuț Stroe, Rareș Bogdan, dar și alți susținători ai Taberei Veștea, în frunte chiar cu premierul desemnat.

Aceștia au transmis, însă, atacuri de la distanță.

„Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei să înlocuiască și săgeata noastră liberală cu o trotinetă și eventual un rucsac în culorile curcubeului!”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook, criticând colaborarea dintre PNL și USR.

Unii vor fi excluși, alții au scăpat

Tot duminică, noua conducere a PNL le-a cerut lui Lucian Bode, Rareş Bogdan, Adrian Veştea, Hubert Thuma și Alinei Gorghiu să demisioneze până luni, la ora 12:00. Dacă nu o vor face, vor fi dați afară din partid.

Pe listă nu s-au aflat și restul liberalilor care s-au poziționat de partea lui Adrian Veștea.

Bolojan a schimbat regulile pentru Pîslaru și Gheorghiu

Ilie Bolojan i-a adus în conducerea partidului pe vicepremierul Oana Gheorghiu și pe ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. Pentru ca cei doi să poată ocupa funcții de vicepreședinți, congresul a votat și modificări de regulament.

„Urât”, s-a auzit din rândurile unor delegați, pentru că celor doi li s-a permis să ocupe funcții de conducere deși nu au carnet vechi de partid.

Noii liberali, primiți fără prea mult entuziasm

Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru au fost primiți cu aplauze, însă entuziasmul s-a stins repede. În spatele sălii, reacțiile la discursurile celor doi au fost rezervate, iar o parte dintre delegați au început să părăsească sala.

Câți l-au votat pe Bolojan

Din cei 2.5000 de liberali chemați la București, la Congresul de duminică au fost prezenți 1886. Dintre aceștia, 1769 l-au votat pe Ilie Bolojan. Restul de 117 fie nu au votat deloc, fie și-au anulat votul.

Scorul a fost aproape dublu față de cel obținut, tot de Bolojan, la congresul extraordinar din iulie 2025.

După vot, oamenii s-au plictisit și au plecat

Fără emoții în privința rezultatului, imediat după vot liberalii din țară au ieșit din sală și s-au îndreptat spre autocare. Chiar Bolojan i-a îndemnat să nu mai zăbovească, așa că au plecat acasă.

Când a fost anunțat rezultatul, o bună parte dintre delegați erau deja în drum spre autocare.

„Și dumneavoastră vi s-au părut cam apatici?”, se întreba un lider din partid, la finalul evenimentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...