„Oaza de relaxare” de sub sala de Plen. După ce se ceartă, parlamentarii se pot împăca la biliard

Data actualizării: Data publicării:
club parlamentari

Biliard, tenis de masă, table sau şah. Sunt doar câteva dintre metodele pe care senatorii şi deputaţii le au la îndemână pentru a se destinde după şedinţele de plen. În incinta Palatului Parlamentului funcţionează de ani de zile un Club al parlamentarilor, o „oază de relaxare” cum le place unora să îl numească.

Clubul Parlamentarilor funcţioneză chiar sub sala de plen a deputaţilor.

Corneliu Ciontu a fost deputat vreme de trei mandate. Acum este preşedintele Clubului Parlamentarilor. Spune că, pe vremuri, dădea clasă oricui la biliard.

„Un loc de relaxare şi de desfăşurare a unor activităţi nu politice, ci efectiv pentru socializare, pentru relaxare. Aici cei care se întâmplă să fie aici chiar în ziua lor de naştere pot veni să se întâlnească cu colegii la o cafea, la un pahar”, spune Corneliu Ciontu.

Aşa că, dupa certurile din plen sau din comisii, aleşii sunt aşteptaţi la club pentru a se mai destinde. Pe deputatul USR Cristian Ion, aflat la primul mandat, îl bate deja gândul să se înscrie în Clubul Parlamentarilor.

„Nu cred ca e o idee rea. Ai nevoie sa te şi destinzi. Sunt momente tensionate de multe ori în Parlament”, spune Cristian Stelian Ion, deputat USR.

Spune că, după program, ar vrea să vină aici cu colegii pentru o şuetă şi de ce nu, să se relaxeze la o partidă de ping-pong.

„Şi parlamentarii care sunt certaţi cu sportul, cu mişcarea în general pot găsi modalităţi de relaxare. De exemplu, pot juca şah sau, dacă nu, pot juca chiar table”, relatează Toma Petcu, reporter Digi 24.

Până acum, noii parlamentari au cam evitat clubul. Mulţi dintre ei, însă, nici măcar nu au aflat de existenţa lui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri