Opoziția cere suspendarea dezbaterilor la Codul Penal până când se pronunţă Comisia de la Veneţia

Data publicării:
ludovic orban fb

Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis o solicitare președinților celor două camere ale Parlamentului, pentru suspendarea dezbaterilor pe modificările Codurilor penale până la pronunţarea Comisiei de la Veneţia asupra soluţiilor propuse.

Potrivit documentului transmis lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, PNL cere suspendarea procesului legislativ în cazul modificărilor aduse Codului Penal şi a celor care vor viza, eventual, Codul de Procedură Penală având în vedere raportul Comisiei Europene privind MCV din 15 noiembrie 2017, în cadrul căruia se face referire la procesul de modificare a Legilor Justiţiei, Codului Penal şi Codului de Procedură penală, precizându-se faptul că a „se ţine seama de avizul Comisiei de la Veneţia, reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformei şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de referinţă stabilite prin MCV”. Sunt de asemenea amintite solicitările repetate ale oficialilor europeni, adresate atât în cadrul întrevederilor cu oficialii români, cât şi prin poziţiile publice ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ale prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, de a se cere şi de a se ţine seama de evaluarea experţilor Comisiei de la Veneţia în procesul de modificare a Legilor Justiţiei, Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală (Declaraţia comună din 24 ianuarie 2018), luările de poziţii repetate ale ambasadelor statelor occidentale.

De asemenea, PNL invocă în solicitarea transmisă preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului scrisoarea comună a misiunilor diplomatice la Bucureşti din 21 decembrie 2017 (Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Olanda, Suedia), declaraţia comună a ambasadelor din 28 iunie 2018 (Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia, Statele Unite ale Americii), Raportul ad hoc al GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei) asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei şi propunerilor de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală din România (11 aprilie 2018), acceptarea solicitării PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor aduse Legilor Justiţiei, prin intermediul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (26 aprilie 2018), după ce acelaşi demers a fost refuzat de majoritatea parlamentară PSD-ALDE în cadrul Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului (22 noiembrie 2017), acceptarea solicitării PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor propuse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, prin intermediul Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (28 iunie 2018), după ce acelaşi demers a fost refuzat de majoritatea parlamentară PSD-ALDE în cadrul Birourilor Permanente ale celor două camere ale Parlamentului (13 martie 2018).

Săptămâna trecută, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), prin Comisia de monitorizare, la solicitarea PNL, a luat decizia de a sesiza Comisia de la Veneţia pe toate modificările la Codurile penal şi de procedură penală.

Comisia de la Veneţia ar urma să se întrunească în plen la începutul lunii septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri