Opoziția spune că a găsit noi motive de neconstituționalitate în noua lege a pensiilor

Data actualizării: Data publicării:
protest rezist parlament_inquam ganea (1)

Arătând că noua lege a pensiilor, așa cum a fost ea adoptată de majoritatea PSD-ALDE, reprezintă „o adevărată bombă cu ceas pentru pensionari”, PNL și USR anunță că au identificat noi motive de neconstituționalitate a actului normativ, sens în care au cerut Curții Constituționale să completeze sesizarea depusă la finalul anului trecut. Judecătorii CCR au stabilit analizarea legii pensiilor pentru ședința din 13 februarie.

iohannis-dragnea-tariceanu-discurs-parlament-centenar-inquam ganea (2)
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„Noua Lege a pensiilor aduce noi inechităţi pentru salariaţii şi pensionarii din România încălcând grav Constituţia. În sesizarea înaintată de Partidul Naţional Liberal alături de colegii din USR către Curtea Constituţională au fost evidenţiate mai multe încălcări flagrante ale drepturilor fundamentale. Una dintre cele mai aberante şi lipsite de orice temei constituţional prevederi din Legea pensiilor condiţionează dreptul la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. O astfel de prevedere afectează grav dreptul la pensie al angajatului căruia fără a i se reţine vreo culpă i se impută neplata contribuţiilor sociale datorate de către angajator şi riscă să rămână fără pensie”, se precizează într-un comunicat al PNL.

Liberalii susțin că, din datele disponibile în prezent, aproape 2 milioane de salariaţi, cei mai mulţi angajaţi ai unor companii de stat, sunt în situaţia în care de-a lungul timpului le-au fost reţinute contribuţiile sociale pentru sistemul public de pensii de către angajator dar nu au fost virate la bugetul asigurărilor sociale de stat. În aceste condiţii, aceştia vor avea de suferit pentru că la finalul stagiului de cotizare vor avea o pensie mai mică din cauza faptului că angajatorii lor nu au plătit contribuţiile sociale reţinute salariatului.

O altă discriminare nejustificată prevăzută în noua Lege a pensiilor este între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

În acelaşi timp, este instituită o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză se pot regăsi în această condiţie nedorită înainte de îndeplinirea stagiului minim de cotizare şi să nu poată beneficia de dreptul la pensie de invaliditate.

În plus, faţă de aceste inechităţi absurde, în urma analizei privind respectarea drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie, deputaţii Partidului Naţional Liberal şi ai USR au solicitat Curţii Constituţionale completarea sesizării iniţiale cu noi motive de neconstituţionalitate a Legii pensiilor”, se arată în comunicat.

Opoziția consideră, de exemplu, că angajaţii care lucrează în condiţii speciale de muncă sunt supuşi unor noi discriminări inacceptabile, prin precizarea limitativă într-una dintre anexele Legii pensiilor a unei liste cu 75 de unităţi vizate. Practic, printr-o astfel de prevedere limitativă se încalcă drepturile altor salariaţi care lucrează în condiţii speciale de muncă similare dar care nu sunt angajaţi în cadrul unităţilor enumerate în această Lege.

De asemenea, în ceea ce priveşte procedura de contestare a deciziei de pensionare se instituie un termen de contestare după 3 ani de la intrarea în vigoare a Legii pentru cauzele nesoluţionate în prezent şi se modifică tratamentul juridic al contestaţiei în sensul asimilării acesteia unei petiţii care să fie judecată de o instanţă de contencios administrativ şi nu de către instanţele judecătoreşti competente în materia litigiilor de asigurări sociale.

În aceste condiţii, potrivit noilor prevederi din Legea pensiilor, cei care în acest moment au făcut contestaţii împotriva deciziilor de pensionare vor putea ataca în justiţie soluţiile date de Comisia Centrală de Contestaţii abia după 3 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi. Această prevedere a legii este un abuz şi o încălcare grosolană a accesului la justiţie pentru pensionarii care sunt nedreptăţiţi de o decizie de pensionare.

Instituirea unei perioade de 3 ani după care un pensionar se poate îndrepta în instanţă împotriva unei decizii de pensionare şi asimilarea acestei acţiuni juridice unei petiţii care să fie judecată de o instanţă de contencios administrativ fără celeritatea impusă de judecarea unor litigii privind drepturile de asigurări sociale va prelungi în mod inacceptabil şi nepermis un astfel de proces. O astfel de prevedere poate duce la situaţii nefericite şi dramatice în care titularului dreptului de pensie să nu i facă dreptate în timpul vieţii sale.

De asemenea, în textul sesizării Legii pensiilor la Curtea Constituţională se regăsesc şi alte motive de neconstituţionalitate precum cele legate de lipsa de claritate a unor prevederi sau de încălcare a unor norme de tehnică legislativă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri