Orban: Budăi se bate cu cărămida în piept că a majorat pensii. Nu există minciună mai nenorocită

Data publicării:
ludovic orban

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, îl acuză pe ministrul Muncii, Marius Budăi, că minte atunci când spune că Guvernul PSD-ALDE a majorat pensiile pentru pensionarii din grupa I şi II de muncă, el precizând că social-democraţii nu numai că nu le-au majorat, dar au şi tăiat creşterile de pensii la care aceste persoane aveau dreptul.

ludovic orban fb
Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Deva, că ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus “minciuni inimaginabile” legate de recalcularea pensiilor pentru pensionarii care au lucrat în grup I şi II de muncă.

„L-am văzut pe ministrul Muncii, cel care are o distanţă de 14 ani între examenul de Bacalaureat şi examenul de diplomă de licenţă la Facultate şi care acum e ministrul Muncii, spunând nişte minciuni inimaginabile privitoare la recalcularea pensiilor pentru pensionarii care au au lucrat în grupa I şi grupa II de muncă”, a afirmat liderul PNL.

Orban a spus că PSD, nu numai că nu a majorat la timp pensiile pentru persoanele care au lucrat în condiţiile grele, fiind încadrate în grupa I şi grupa II de muncă, ci a tăiat creşterile de pensii la care aveau dreptul aceste persoane.

Preşedintele PNL a explicat că, de la 1 ianuarie 2017, trebuiau să crească pensiile acestor categorii de muncă, ca efect al Legii 192/2015, dar PSD când a venit la putere a emis o hotărâre de Guvern care a blocat majorarea pensiilor pentru pensionarii din grupa I şi II de muncă, care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011.

Orban a afirmat că PSD a refuzat creşterea acestor pensii, iar acum ministrul Muncii “se bate cu cărămida în piept” că Guvernul PSD-ALDE a majorat pensiile pentru pensionarii din grupa I şi II de muncă.

„Timp de aproape doi ani de zile, între 1 ianuarie 2016 şi 1 octombrie 2018, PSD a refuzat creşterea acestor pensii. Vine acuma Budăi şi se bate cu cărămida în piept că Guvernul PSD-ALDE a majorat pensiile pentru pensionarii din grupa I şi II de muncă. Păi nu există minciună mai nenorocită, pe care eu nu pot să înţeleg, cum PSD îşi imaginează că aceşti pensionari pot să o creadă. PNL, după emiterea HG 291, a acordat consultanţă juridică gratuită către pensionarii din grupa I şi grupa II de muncă, pentru a ataca în instanţă această Hotărâre în vederea anulării astfel încât să poată să fie recalculate pensiile şi să fie crescute pensiile celor din grupa I şi grupa II de muncă”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Acesta s-a referit şi la creşterea alocaţiilor pentru copii.

„Al doilea subiect în care, din nou, Budăi, sofer la Direcţia de Asistenţă Socială sau la Direcţia de Pensii în Botoşani, a minţit cu neruşinare, este subiectul majorării alocaţiilor pentru copii. A minţit toţi românii că Guvernul PSD-ALDE este cel care a majorat alocaţiile pentru copii. Majorarea alocaţiilor pentru copii s-a făcut în urma unui amendament iniţiat de Partidul Naţional Liberal la Legea bugetului de stat. La acest amendament majoritatea PSD-ALDE a votat împotriva majorării alocaţiilor. Deci, repet mesajul. PSD şi ALDE au votat împotriva majorării alocaţiilor pentru copii, aşa cum au făcut în ultimii 10 ani de zile. Singurul partid care din 2007 a majorat alocaţiile pentru copii este Partidul Naţional Liberal. Majorăriile au fost făcute în 2007 şi în 2008 de către Guvernul liberal”, a mai spus Orban.

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Mariu Budăi, a anunţat, vineri, că au fost trimise acasă 35.000 de decizii de recalculare pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi grupa a II-a de muncă şi nu li s-a calculat stadiul suplimentar în momentul ieşirii la pensie. Dintre acestea, în luna aprilie vor intra la plată aproximativ 30.000, banii urmând a fi primiţi prin mandat poştal, în perioada 11 – 15.

Citiți mai jos comunicatul integral al președintelui PNL:

ORBAN: PSD A TĂIAT CREȘTERILE DE PENSII LA CARE AVEAU DREPTUL TOȚI CEI CARE AU LUCRAT ÎN GRUPA I ȘI GRUPA II DE MUNCĂ ÎNCĂ DIN 1 IANUARIE 2016

Mă voi referi la un subiect legat de pensii și de alocații. L-am văzut pe ministrul Muncii, cel care are o distanță de 14 ani între examenul de Bacalaureat și examenul de diplomă de licență la Facultate și care acum e ministrul Muncii, spunând niște minciuni inimaginabile privitoare la recalcularea pensiilor pentru pensionarii care au au lucrat în grupa I și grupa II de muncă și privitor la majorarea alocațiilor pentru copii.

În ceea ce privește pensiile pentru părinții și bunicii noștri care au lucrat în condiții grele, fiind încadrați între grupa I și grupa II de muncă, aș vrea să spun din capul locului că PSD nu numai că n-a majorat la timp aceste pensii pentru cei care au lucrat în grupa I și grupa II de muncă, ci a tăiat creșterile de pensii la care aveau dreptul toți cei care au lucrat în grupa I și grupa II de muncă încă din 1 ianuarie 2016.

În ceea ce privește pensiile cuvenite celor care au lucrat în condiții grele de muncă, grupa I și grupa II de muncă, readuc aminte că primii care au solicitat majorarea acestor pensii cu 50% pentru cei care au lucrat în grupa I de muncă și cu 25% pentru cei care au lucrat în grupa II de muncă, au fost liberalii în timpul guvernării liberale, când ministrul Muncii era Mariana Câmpeanu.

De aici a pornit o istorie extrem de spinoasă în care în primă fază, prin Legea 263, nu au fost majorate cu 50% pensiile pentru cei din grupa I și cu 25% pensiile pentru cei din grupa II, deci prin Legea 263 nu au fost majorate decât pentru cei care s-au pensionat după data de 1 ianuarie 2011, în timp ce toți pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă și în grupa II de muncă și s-au pensionat pănă la data de 1 ianuarie 2011, au fost profund nedreptățiți, neasigurându-li-se creșterea pensiilor în conformitate cu drepturile pe care le aveau. De la 1 ianuarie 2017 trebuiau să crească pensiile acestor categorii de muncă, ca un efect al Legii 192/2015. Ce a facut PSD? Când a venit la putere a emis Hotărârea de de Guvern, dacă țin bine minte 191 sau 291, care, practic, a blocat majorarea pensiilor pentru pensionarii din grupa I și II de muncă, care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011.

Timp de aproape doi ani de zile, între 1 ianuarie 2016 și 1 octombrie 2018, PSD a refuzat creșterea acestor pensii. Vine acuma Budăi și se bate cu cărămida în piept că Guvernul PSD-ALDE a majorat pensiile pentru pensionarii din grupa I și II de muncă. Păi nu există minciună mai nenorocită, pe care eu nu pot să înțeleg, cum PSD își imaginează că acești pensionari pot să o creadă. PNL, după emiterea HG 291 a acordat consultanță juridică gratuită către pensionarii din grupa I și grupa II de muncă, pentru a ataca în instanță această Hotărâre în vederea anulării astfel încât să poată să fie recalculate pensiile și să fie crescute pensiile celor din grupa I și grupa II de muncă.

Am avut proiecte de legi, inclusiv doamna senator Carmen Hărău, aici lângă mine, a avut proiect de lege pentru a asigura creșterea normală a pensiilor și mai ales asigurarea egalității de tratament între pensionarii care s-au pensionat până în 1 ianuarie 2011 și pensionarii care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011. În tot acest timp, Olguța Vasilescu și premierii PSD au refuzat categoric să recalculeze pensiile și vin acum, în pragul alegerilor europene să spună că ei au majorat pensiile pentru grupa I și grupa II de muncă pentru cei pensionați până la 1 ianuarie 2011.

Este o minciună gogonată, PSD le-a răpit acestor bunici și părinți ai noștrii dreptul la o pensie crescută de la 1 ianuarie 2016 până la 1 octombrie 2018. Acești bunici și părinți ai noștri nu au beneficiat de creșterea pensiei la care aveau dreptul pentru că au muncit în condiții grele de muncă din cauza refuzului sistematic al guvernărilor PSD-ALDE de a majora aceste pensii și se poate spune încă o data, că de fapt, PSD-ALDE au furat creșterile de pensii la care aveau dreptul acești pensionari de la 1 ianuarie 2016 până la 1 octombrie 2018.

Al doilea subiect în care, din nou, Budăi, sofer la Direcția de Asistență Socială sau la Direcția de Pensii în Botoșani, în care Budăi a mințit cu nerușinare, este subiectul majorării alocațiilor pentru copii, în care din nou a mințit toți românii că Guvernul PSD-ALDE este cel care a majorat alocațiile pentru copii.

Adevărul, evidența, arată foarte limpede. Majorarea alocațiilor pentru copii s-a făcut în urma unui amendament inițiat de Partidul Național Liberal la Legea bugetului de stat, prin care alocațiile pentru copii au fost majorate. La acest amendament majoritatea PSD-ALDE a votat împotriva majorării alocațiilor. Deci, repet mesajul. PSD și ALDE au votat împotriva majorării alocațiilor pentru copii, așa cum au făcut în ultimii 10 ani de zile. Singurul partid care din 2007 a majorat alocațiile pentru copii este Partidul Național Liberal. Majorăriile au fost făcute în 2007 și în 2008 de către Guvernul liberal.

De asemenea, alocațiile pentru copii au fost dublate ca urmare a amendamentului PNL aflat în opoziție în 2015, din nou, cu votul împotriva majorității PSD, în frunte cu Victor Ponta, care era la data respectivă premier și președinte al PSD și, din nou, ultima majorarea a alocațiilor pentru copii a fost făcuta de Partidul Național Liberal împotriva voinței majorității guvernamentale PSD-ALDE.

Dacă nu exista Partidul Național Liberal, și astăzi alocațiile pentru copii ar fi rămas la nivelul rușinos la care au fost menținute de PSD și ALDE. Asemenea minciuni gogonate umplu ecranele televiziunilor naționale care sunt cumpărate de PSD în frunte cu Antena 3.

Dacă își imaginează PSD că poate să îi mintă la nesfârșit cu nerușinare, fără niciun fel de bun simț și fără niciun fel de respect față de acești oameni , se îmbată cu apă rece pentru că oamenii cunosc adevărul.

Atât pensiile pentru cei din grupa I și grupa II de muncă, majorarea acestor pensii a fost susținută și făcută de PNL și a fost împiedicată de punerea în practică a reglementărilor Partidului Național Liberal de către PSD.

De asemenea, alocația pentru copii a crescut numai datorită Partidului Național Liberal și cu o opoziție totală din partea PSD-ALDE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri