Orban îl atacă dur pe Cîțu după demiterea lui Nazare: Vreau să cred, deși îmi este foarte greu, că nu e o răzbunare

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban merge langa florin citu si face un gest larg cu mana la sosirea la filiala PNL sector 2
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, după remanierea ministrului Finanțelor Alexandru Nazare, că „nu există niciun motiv” pentru care a fost făcută această remaniere și că activitatea ministrului era un motiv de „mândrie”. Orban a precizat că premierul nu a avut acordul său sau al partidului. „Vreau să cred că nu e nicio legătură între faptul că Alexandru Nazare nu a apărut în poză și a fost remaniat. Vreau să cred, deși îmi e foarte greu, că nu e o răzbunare”, a mai spus Orban.

„Am fost anunțat de intenția de remaniere. V-am spus legat de remaniere că în conformitate cu evaluarea mea ca președinte al PNL dar și cu activitatea miniștrilor, eu ca președinte sunt mulțumit de activitatea miniștrilor PNL și îi susțin. Ce m-a deranjat cel mai mult este faptul că a fost invocat acordul meu. Nu a avut acrodul meu, nici al forurilor statutare ale PNL. La ședința coaliției domnul prim-ministru nu a fost prezent”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL spune că activitatea de la ministerul Finanțelor a fost foarte bună.

„În privința activității ministrului Finanțelor chiar avem motive de mândrie nu de remainiere. Menținerea ratingurilor de țară, suntem cu un deficit bugetar mai mic decât anul trecut, avem creștere de 23% a încasărilor bugetare față de 2020. În ceea ce privește veniturile fiscale care reflectă gradul de colectare există o creștere de 29%. Au fost depășite obiectivele. Digitalizarea, s-au făcut pași serioși. Sunt conectate la serverele ANAF peste 85.000 de case de marcat.  Programul e-facturare care este programul de digitalizare a tuturor facturilor este un program în curs de derulare”, a declarat Orban.

Acesta a mai spus că numele viitorului ministru trebuie decis în partid.

„Nu mă întrebați pe mine care sunt motivele. Eu am avut alte propuneri pentru ministerul Finanțelor când s-a făcut guvernul, cel care l-a propus pe domnul Nazare a fost premierul. Nu există niciun motiv serios pentru a susține această remaniere. Viitorul ministru trebuie decis prin prezentarea de candidaturi și prin vot în forul statutar. Și această decizie trebuia făcută în baza protocolului de Coaliție modificat după demiterea lui Vlad Voiculescu”, a mai declarat președintele PNL.

Florin Cîțu a declarat după ședința de guvern de la ora 12 că Nazare a refuzat să își dea demisia. „A avut posibilitatea să își dea demisia, a fost revocat”, a spus premierul. 

„Decizia am luat-o după o analiză la șase luni. Avem proiecte întârziate la ministerul Finanțelor”, a spus premierul, întrebat fiind care sunt motivele revocării ministrului finanțelor. 

„Mă voi asigura că toate proiectele întârziate sunt repornite și vom corecta greșelile”, a mai spus șeful guvernului. Acesta l-a ironizat pe fostul ministru, spunând că „poate organizează și acesta o conferință de presă după șase luni de zile”, făcând aluzie la lipsa lui Alexandru Nazare din comunicarea guvernamentală. 

Nazare: Premierul mi-a spus că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu „echipa”

Ministrul demis al Finanțelor, Alexandru Nazare, precizează într-un mesaj pe Facebook că premierul i-a cerut demisia în urmă cu două zile și a insistat cu mai multe telefoane pentru a și-o înainta. Nazare spune că decizia ar putea avea legătură cu faptul că nu a intrat în echipa lui Florin Cîțu din interiorul partidului.

„Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menționând că dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condițiile pe care România le-ar fi putut obține pe piețele externe, condiții și așa vitrege. 

Ieri, în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că după toată munca depusă, rezultatele bune obținute și reflectate în execuția bugetară și evaluările instituțiilor financiare internaționale, luând în calcul și modul în care permanent a apreciat activitatea mea și a colegilor din Ministerul Finanțelor, nu consider că aș avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate și bună credință interesele financiare ale României.

I-am spus domnului Florin Cîțu să pună în discuție decizia legată de evaluarea și retragerea mandatului meu în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliție.

Astăzi, înainte de ședința de Guvern, mi-a confirmat că va trimite propunerea de remaniere. Am menționat că remanierea nu se impune dacă analizăm rezultatele; a replicat că această decizie nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”. Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care să îl susțină în campania pentru poziția de președinte al PNL. Am considerat că o atitudine neutră, prin prisma poziției de ministru de Finanțe, este cea mai înțeleaptă în raport cu interesele românilor, cu țintele asumate de România și cu imaginea PNL.”, scrie Nazare.

Acesta mai precizează că „nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanțelor, așa cum a precizat premierul.”

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri