Pacienții cu hepatită, tratați cu promisiuni

Data publicării:
hepa

La sfârşitul lui ianuarie, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu le-a promis bolnavilor de hepatită C că peste exact o lună vor beneficia de tripla terapie. Este o combinaţie de trei medicamente, care le-ar putea salva viaţa celor aproape 600.000 de pacienţi cu hepatita C. Cei mai mulţi dintre ei sunt trataţi acum cu două medicamente, care nu dau rezultat.

Marinela Debu, preşedinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România: Noi cerem acces la noile terapii astăzi, nu mâine. Este mult mai eficient să dai acces la noi terapii decât să aștepți și să tratezi cu terapii vechi.

Vlad Rusu aşteaptă tripla terapie din 2011, atunci când a aflat că este folosită cu succes în Europa.

Vlad Rusu, pacient: Un an și ceva, tot promit că o bagă, ultima dată a zis ca în februarie, februarie mai e un pic și a trecut. Dintr-un simplu virus ajungi în ciroză, cum sunt eu, apoi te duci în cancer și apoi te duci mai jos.

România plăteşte anual 5 miliarde de euro pentru tratarea hepatitei C, dar fără mare efect. În timp ce noile terapii cresc şansele de vindecare cu până la 100%, la noi în ţară hepatita e ca o condamnare la moarte.

Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase, Institutul Matei Balş: Ce sperăm să se întâmple într-un scurt interval de timp, asta înseamnă câteva luni, este să avem măcar una dintre variantele de terapie, fie tripla terapie, fie că vorbim despre Interferon III. Dacă nu au la dispoziție o nouă variantă de tratament, categoric evoluția în timp va fi proastă.

Ministerul Sănătăţii înlocuieşte o promisiune cu alta. De această dată, ministrul susţine că banii economisiţi odată cu reducerea preţului medicamentelor vor fi folosiţi pentru aducerea în România a tratamentul cu Interferon III, cea mai nouă terapie din lume utilizată în tratarea hepatitei C.

Nu doar lipsa banilor a întârziat din nou introducerea triplei terapii, ci şi birocraţia din Ministerul Sănătăţii. Numai anul trecut 1.200 de bolnavi au murit din cauza complicaţiilor apărute în tratamentul clasic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri