Parlamentar: Mesajul Jandarmeriei e „o ameninţare”. Ei nu ar trebui să participe la paradă

Data actualizării: Data publicării:
jandarmi la defilare

Jandarmeria şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin lege, prin comunicatul în care spune că cei care vor să întoarcă spatele jandarmilor la parada de 1 Decembrie „se descalifică ca oameni, ca cetățeni și ca români”, consideră senatorul USR Vlad Alexandrescu. În opinia sa, Jandarmeria este cea care nu ar trebui să participe la paradă, din cauza violenţelor de la protestul din 10 august.

„E foarte trist că Jandarmeria îşi utilizează biroul de presă pentru a da comunicate în care spune cine e român şi cine e antiromân. Ultima oară când am verificat, Jandarmeria era abilitată să-i protejeze pe cetăţenii români. În condiţiile în care pe 10 august şi-a gazat cetăţenii, oameni în vârstă, femei gravide, persoane cu handicap, copii, cred că ar trebui sa intre intr-o perioadă de reflecţie. Jandarmeria a cerut şi promovarea colonelului Paraschiv, care a orchestrat evenimentele. Jandarmeria e cea care nu ar trebui să participe la paradă, pentru a arăta că a intrat într-o perioadă de reflecţie, în care să-şi dea seama care e rolul ei în apărarea statului şi a cetăţenilor”, a spus senatorul USR.

Vlad Alexandrescu spune că mesajul Jandarmeriei e „o ameninţare”.

„E incalificabil că Jandarmeria îşi permite să utilizeze cuvântul antiromân. Faptul că cineva e român sau nu se poate verifica cu cartea de identititate, nu cu un comunicat de presă. E o dovadă că îşi iese din prerogativele acordate de lege. Jandarmeria nu ar trebui să participe la paradă pentru tot ce au făcut pe 10 august, când au gazat oameni paşnici. Şi eu si alţi oameni eram în zona Antipa, foarte paşnici. Ne-au gazat fără niciun drept”, a continuat parlamentarul.

Vlad Alexandrescu mai spune că nu s-a schimbat nimic din 10 august şi până acum.

Ancheta procuraturii militare nu a dat niciun rezultat, Jandameria nu şi-a cerut scuze. 10 august rămâne o zi neagră în istoria democraţiei româneşti”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri