Parlamentari mulţi, legi puţine. Din 688 de acte normative, doar 220 au fost promulgate

Data publicării:
parlament mediafax 2 -1

În anul care tocmai s-a încheiat, în Parlament au fost depuse 688 de iniţiative legislative, multe dintre ele fiind însă Ordonanţe ale Guvernului. După dezbateri, au fost promulgate doar 220 de legi care au şi început să producă efecte.

Împărţind numărul acestor legi la numărul parlamentarilor aflăm care a fost randamentul aleşilor. Şi aici avem parte de o surpriză: doar 0,37 de legi pe cap de parlamentar. Cu alte cuvinte, un ales nu a reuşit să iniţieze nici măcar un act normativ în această legislatură.

Acest rezultat vine din faptul că unii dintre aleşi au propus mai multe legi, care au şi trecut de Parlament apoi au fost promulgate, în timp ce alţii s-au cam odihnit un an de zile şi nu au iniţiat niciun act normativ.

Mai mult, din totalul legilor depuse 75 au fost respinse iar 272 nici măcar nu au fost luate în discuţie rămânând să fie discutate în 2014.

Dintre cei 580 de senatori şi deputaţi câţi sunt în Parlamentul României, şase nu au semnat nici măcar un proiect de lege. Alţi opt parlamentari au la activ o singură propunere legislativă. Deloc surprinzător, printre aceştia se regăsesc mulţi din aleşii care nu s-au remarcat nici prin intervenţii în timpul dezbaterilor: Sebastian Ghiţă, Oana Niculescu Mizil, Ludovic Orban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri