Parlamentarii PACE, după ce au primit mesajul Oanei Gheorghiu: „Un motiv în plus să votăm moţiunea de cenzură”

Data actualizării: Data publicării:
Care este diferența dintre Senat și Camera Deputaților. Foto Shutterstock
Foto: Shutterstock

Aleșii PACE - Întâi România, plecați din S.O.S și POT, susțin că Oana Gheorghiu „nu a știut că există parlamentari” până în pragul moțiunii de cenzură și nu i-a consultat până acum. Reacția vine după ce vicepremierul a trimis câte un mesaj pentru fiecare senator și deputat pentru a le prezenta raportul privind listarea unor companii de stat și a le cere să judece moțiunea de cenzură cu  înțelepciune.

„Mesajul trimis pe email parlamentarilor de către vicepremierul Oana Gheorghiu reprezintă un motiv în plus pentru parlamentarii PACE – Întâi România să voteze la vedere moţiunea de cenzură de marţi.

De la sfârşitul lunii octombrie 2025, când a fost numită vicepremier în Guvernul Bolojan, Oana Gheorghiu nu a ştiut că există parlamentari, i-a descoperit acum, în pragul unei moţiuni de cenzură care va pune capăt unui Executiv abuziv care a condus ţara prin Ordonanţe de Urgenţă şi prin asumări de răspundere care au eludat Legislativul într-o manieră practicată doar în dictaturi.

Când ne-a consultat vicepremierul Oana Gheorghiu cu privire la deciziile Guvernului?” a transmis grupul PACE, vineri, printr-un comunicat. 

Aceștia susțin că vicepremierul încearcă să mimeze democrația printr-un email” și promit să voteze la vedere moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, marți, deși votul este unul secret, cu bile. 

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că a trimis joi seară câte un mesaj fiecărui deputat și senator din Parlamentul României, prin care le-a prezentat aleșilor raportul privind listarea unor companii de stat și le-a cerut acestora să judece moțiunea de cenzură cu „respect pentru românii care le-au oferit încredere”.

„Le-am adresat un apel la înțelepciune și curaj (...) Am făcut acest demers pentru că fiecare parlamentar are dreptul să își exprime votul la moțiunea de cenzură având la dispoziție toate informațiile corecte, nu versiunea lor denaturată”, a scris Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații