Parlamentarii USR îi cer comisarului european pe Justiţie o evaluare mai exigentă în mecanismul privind statul de drept în România

Data publicării:
justitie
Foto: Guliver/Getty Images

Parlamentarii USR au avut o întrevedere, joi, cu Michael McGrath, comisarul european responsabil de portofoliul Democraţie, justiţie, stat de drept şi protecţia consumatorului, aflat în vizită la Bucureşti, prilej cu care au atras atenţia asupra efectelor „negative clare” pe care le au asupra sistemului judiciar Legile Justiţiei adoptate în urmă cu patru ani.

Totodată, parlamentarii USR au vorbit despre necesitatea unei evaluări „mai exigente" în cadrul mecanismului privind statul de drept (Rule of Law) şi a unei poziţii ferme privind respectarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE, informează un comunicat de presă citat de Agerpres.

Conform comunicatului, în contextul închiderii a sute de dosare penale, al aplicării retroactive a unor decizii, al tendinţei de minimalizare a rolului CJUE şi al reacţiilor ostile faţă de magistraţii şi jurnaliştii care semnalează problemele sistemului judiciar sau problemele de integritate ale unor miniştri, parlamentarii USR au solicitat comisarului Michael McGrath „o evaluare mai exigentă în cadrul mecanismului Rule of Law, sprijin pentru corectarea disfuncţionalităţilor legislative şi o poziţie fermă privind respectarea jurisprudenţei CJUE".

„După ridicarea MCV, evaluarea funcţionării Justiţiei a fost, în opinia noastră, prea indulgentă. Există riscul ca mecanismul privind statul de drept să se transforme într-un exerciţiu formal, în care statele membre îşi prezintă selectiv doar realizările. Fără o evaluare fermă, instituţiile se slăbesc accelerat, iar o justiţie vulnerabilizată afectează nu doar statul membru, ci întreaga Uniune Europeană", a spus deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, potrivit comunicatului de presă.

Potrivit deputatei Diana Stoica, o Justiţie slăbită ameninţă funcţionarea democraţiei şi slăbeşte întreaga Uniune Europeană.

„Am discutat şi despre fragilitatea democraţiei şi despre scutul european pentru democraţie. În contextul în care vedem ce s-a întâmplat în ultima perioadă şi războiul hibrid pe care anumite state îl poartă împotriva României, este esenţial ca libertatea de exprimare să fie garantată pentru oameni, nu pentru roboţi, nu pentru inteligenţă artificială. Şi acest scut european pentru democraţie trebuie să se traducă prin măsuri reale de protecţie a cetăţenilor în faţa manipulării", a precizat Stoica, preşedintă a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

USR consideră că printre efectele negative clare ale legilor Justiţiei adoptate în 2022 se numără concentrarea puterii în mâinile unui număr restrâns de persoane, un sistem de promovare nemeritocratic, bazat pe loialitate, o Inspecţie Judiciară care descurajează vocile critice, precum şi un mecanism ineficient de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi, care generează o percepţie de impunitate.

Parlamentarii USR i-au mai transmis comisarului european că o soluţie viabilă ar fi refacerea competenţelor DNA şi DIICOT în materia corupţiei şi criminalităţii organizate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...