Pe cine a chemat PSD să rescrie Legea carantinei: antivaxxeri, negaționiști ai Covid-ului și ONG-uri care susțin teoriile conspirației

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
conspirationisti protest
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

În ziua în care România înregistra un record negativ privind cazurile noi de coronavirus - 555  - cel mai mare număr de la debutul pademiei, Comisia Juridică din Camera Deputaților, controlată de PSD-iștii Nicușor Halici și Oana Florea, au organizat o dezbatere, la solicitarea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pe legea Guvernului privind carantina și izolarea persoanelor infectate sau suspecte de noul coronavirus. La dezbatere au fost invitați reprezentanții unor ONG-uri care promovează teoriile conspirației sau cadre medicale care se opun vaccinării și nu recunosc gravitatea pandemiei de Covid. În urma dezbaterilor, legea va fi modificată radical, a anunțat Oana Florea.

Dezbaterea organizată de Nicușor Halici și Oana Florea s-a referit mai puțin la subiectul discuției - legea privind carantina și izolarea și a servit mai degrabă pentru promovarea teoriilor conspirației. „Virusul nu există”, „Sunt cazuri inventate”, „Nu trebuie să purtăm mască” sau „Guvernul trebuie să oblige populația să consume vitamina C și D” sunt doar câteva dintre concluziile așa-zisei dezbateri organizate de PSD.

De asemenea, unii participanți la dezbatere au politizat discuțiile, au acuzat Guvernul de practici „naziste” și au amenințat cu proteste.

După dezbatere, deputatul jurist Oana Florea a anunțat că PSD va modifica legea „în acord cu solicitările societății civile”. 

Modificările anunțate de PSD la legea privind carantina și izolarea

Una dintre modificările anunțate de PSD la legea Guvernului este înlocuirea carantinei obligatorii de 14 zile, impusă persoanelor care vin din zone roșii, cu un test pentru coronavirus.

Măsura propusă de PSD este una care contrazice opiniile specialiștilor, care susțin că virusul poate să nu fie depistat printr-un test în primele zile de la infectare, motiv pentru care se impune izolarea de 14 zile. De asemenea, măsura contravine practicii din majoritatea statelor care impun astfel de condiții pentru intrarea persoanelor din zone în care virusul are o rată mare de răspândire.

Cu privire la carantinare, aceasta trebuie făcută individual cu consimțământul persoanei și făcută printr-un act administrativ care poate fi atacat în instanță. O altă modificare prevede că izolarea sau carantina nu pot fi decise de un singur medic.

„Internarea nevoluntară trebuie să fie ultima cale. Ar trebui întâi o izolare la domiciliu”, susține Oana Florea.

De asemenea, PSD vrea impunerea unei perioade clare pentru care se face carantina sau izolarea.

Modificarea legii, bazată pe opiniile unor conspiraționiști din Coaliția STOP 5G sau a unor medici anti-vaxxeri

La dezbaterea din Comisia Juridică a participat și Pompiliu Diplan, care s-a recomandat reprezentant al ONG-ului „În Libertate”. Acesta este însă și vicepreședinte al Coaliției STOP 5G. Diplan susține că „nu există nicio pandemie”, că „nu sunt cazuri de boală” și că sunt „butoane apăsate din afara României” pentru o astfel de lege.

Acesta recunoaște că nu a citit legea pentru care a fost invitat la dezbatere, însă amenință cu proteste „masive” împotriva unei „legi naziste”.

„Țări din Europa, toate, au relaxat măsurile de carantină. Complet le-au relaxat. Noi suntem cu totul și cu totul speciali și ne bazăm pe cifrele indicate de aceste mizerabile teste PCR. Este o lege complet nazistă introdusă pe baza acestor 555 de teste pozitive (n. red. numărul record de cazuri noi înregistrate miercuri). Este suficient să știi unde să faci testele, dacă le faci în căminele de bătrâni obții rezultatele garantat.

Curba s-a stins și noi ne dăm cu fundul de pământ că se înmulțesc cazurile. Nu sunt cazuri de boală. Sunt cazuri de invenție bazată pe erorile PCR-ului. Nu avem dreptul să ne speriem și nici să speriem populația. Bineînțeles că sub 50% din poporul român nu crede în purtarea de mască pentru că nu are de ce să creadă.

Nici n-am stat să citesc legea”, a declarat Diplan, în cadrul dezbaterilor.

Acesta spune că sunt pregătite proteste, dacă legea privind carantina și izolarea va fi adoptată.

„Noi vom ataca această lege și post aprobare dacă o asemenea lege se va vota doar pe criteriile unor butoane apăsate din afara României. Iar noi suntem hotărâți să chemăm o serie de VIP-uri, pe Cristoiu, pe Cezar Ionascu, pe Carmen Tănase, pe toți cei care nu sunt de partea Arafat și vom veni duminică în stradă cu miile. O să vedeți cum explodează mămăliga românească. Nu avem niciun fel de pandemie declarată. Avem de a face cu un grup infracțional organizat constituit în cadrul Guvernului”, a mai spus Pompiliu Diplan.

După intervenția lui Diplan, președintele Comisiei Juridice, Nicușor Halici i-a dat dreptate „din anumite puncte de vedere”, însă a ținut să îi atragă atenția să nu „ducem într-o altă zonă chestiunea importantă a zilei, pentru că a explodat numărul de cazuri”.

Vitamina C și D, în loc de izolare și carantină

Printre cei prezenți la dezbaterea online a fost și doctorul Anca Nițulescu, medic specialist ORL, cunoscut pentru pozițiile anti-vaccinare. Aceasta conduce Asociația „Medici pentru Consimțământ Informat”. 

Nițulescu susține că testele PCR sunt lipsite de acuratețe și are și o teorie în acest sens. Aceasta spune că persoanele vaccinate cu vaccinul antigripal pot să fie depistate pozitiv pentru noul coronavirus. Lipsesc datele științifice, iar majoritatea afirmațiilor făcute de doctorul Anca Nițulescu încep cu „se știe că”.

„Se știe că persoanele care au trecut deja prin gripă pot să poarte fragmente de ARN care se întâmplă să se potrivească cu corona.

Persoanele vaccinate cu vaccin anti-gripal, pentru că vaccinul anti-gripal se cultivă pe rinchi de câine, câinii sunt infestați în mod curent cu virusuri din categoria corona. Și se știe că în momentul în care virusul este pus în fiolă și injectat el conține ARN din țesutul pe care a fost cultivat. Contaminarea cu ARN și ADN a vaccinurilor e bine cunoscută.

Persoana care a fost vaccinată cu vaccin anti-gripal e posibil să prezinte ADN de virus corona care se testează pozitiv.

Eu așa îmi explic motivul pentru care multe persoane sănătoase au fost testate pozitiv”, susține Nițulescu.

Medicul a mai declarat că persoanele asimptomatice nu trebuie tratate pentru că nu s-a demonstrat un efect benefic al tratamentului și că pandemia nu trebuie gestionată doar cu carantină și izolare. Aceasta este de părere că Guvernul ar trebui să ceară populației să consume Vitamina C, D și Zinc, pentru a crește gradul de imunizare.

„Toată această pandemie a fost gestionată numai pe ideea că izolarea și carantina ne pot salva. Aceasta este o măsură de prevenție pasivă. Dar nu s-au aplicat măsuri de prevenție activă. Se știe că dacă pregătești populația, îi crești imunitatea, chiar dacă se contaminează face forme foarte ușoare sau nu dezvoltă simptome. Se știe că zincul este un element foarte important în patologia acestui covid. Pierderea gustului sau mirosului este un element al lipsei de zinc. De asemenea vitamina C e un mare antiviral cunoscut, vitamina D, ozonoterapia.

Mă gândesc dacă nu s-ar putea introduce în populație aceste măsuri. Guvernul ar putea spune populației: „Toată populația luați 1000 de mg de Vitamina C, 5000 de unități de Vitamina D și 30 de mg de zinc pe zi și am avea cu mult mai puține cazuri decât acum”.

Nu cred că izolarea și carantina trebuie considerate singurele soluții”, a spus în cadrul dezbaterilor medicul Anca Nițulescu.

Dezbaterea, folosită politic de reprezentanții unor ONG-uri

Reprezentantul Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a declarat în cadrul dezbaterilor că legea privind carantina și izolarea vine să încalce „mai departe alte reguli constituționale”. „Nici măcar Iranul, Siria, Irakul nu ar putea face un asemenea text de lege”, a declarat acesta.

„Toate măsurile care au fost luate în ultima perioadă au fost nefundamentate, fără respectarea ființei umane. Condițiile de cazare în carantină au fost sub orice critică cu încălcarea demnității umane. Noi când am zis asta ni s-a spus că suntem PSD-iști. 

Guvernul are de a face cu oameni. Trebuie să respecte demnitatea umană. Nu suntem niște viermi. Nu suntem niște persoane care așteaptă cu mâna întinsă la Guvern. Medicina se face pe bază de dovezi. Suspiciunea nu înseamnă că putem să acuzăm. Hai să îl suspectăm pe domnul Orban de infracțiuni pe achiziții și să îl arestăm până când poate să demonstreze că nu e așa”, a declarat Barbu.

Politizarea dezbaterii a fost semnalată de Cezar Irimia, reprezentant al Alianței Pacienților Cronici din România.

„Îmi pare rău că a degenerat această dezbatere pe marginea unei legi extrem de importante din România și s-a transformat într-un circ politic”, a spus Irimia.

Între ONG-urile prezente la dezbatere s-au aflat APADOR-CH, Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor, Alianţa Pacienţilor Cronici din România, Asociaţia Bolnavilor de Cancer, ActiveWatch, Asociaţia pentru Respectarea Drepturilor Omului – ARDOM, Medici pentru Consimţământ Informat şi OCHR.

Înregistrarea completă a dezbaterii din Comisia Jurdică:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri