Pe cine vede Traian Băsescu în locul său: „Monica Macovei e profilată pentru funcţia de preşedinte”

Data publicării:
5375339-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Președintele a precizat, pentru „România Liberă” că a avut mulți discipoli, dar că nu știe dacă „vreunul dintre ei va adopta felul meu de a face politică”.

„Am încercat cu mulţi, de la Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Monica Macovei până la Elena Udrea, dar şi o foarte lungă listă de bărbaţi tineri, bine pregătiţi, pe care i-am susţinut, fie că este vorba de Emil Boc, Daniel Funeriu, Eugen Tomac sau de grupul intelectualilor – Cristi Preda, Paleologu, Sever Voinescu – şi mulţi alţii. Nu ştiu dacă vreunul dintre ei va adopta felul meu de a face politică, dar nu acest lucru este important. Important este să creadă în ce fac.

Cinstit vorbind, inteligenţi sunt toţi, pregătiţi în profesiile lor sunt toţi, buni politicieni sunt toţi, dar dacă printre ei este cineva foarte puternic, aceea e Elena Udrea, oricât nu v-ar plăcea. Privesc cu mare atenţie şi la Adrian Papahagi, care şi el pare a fi un om puternic, rezistent la presiunea politică şi mediatică”, spus Traian Băsescu.

Întrebat ce șanse ar avea Elena Udrea la prezidențiale, președintele a afirmat că fostul ministru al Dezvoltării și Turismului este prea tânără și că, mai degrabă, dacă se vorbește de femeie-candidat, mai potrivită ar fi Monica Macovei.

„Cred că nici nu se gândeşte la aşa ceva. E prea tânără. Ea trebuie să se mai rodeze în Executiv, în Parlament sau ca opozant convingător. Mai degrabă, în acest moment, Monica Macovei, dacă discutăm despre femei-candidat. Cred că e profilată pentru funcţia de preşedinte şi prin vârstă şi prin abordările extrem de pragmatice când vine vorba despre stat, despre funcţionarea justiţiei. Dar asta dacă rămânem strict în zona femeilor, pentru că altfel ar exista şi destui bărbaţi care s-ar califica pentru cursa prezidenţială şi mă refer în primul rând la Emil Boc sau la MRU. Poate că în timp se mai ridică şi alţii”, a mai spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri