Pe lângă SRI, și Procurorul general o contrazice pe Carmen Dan, ministrul de Interne

Data actualizării: Data publicării:
carmen dan_gov

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, joi dimineaţă, că Ministerul Public a fost informat miercuri de către Ministerul de Interne privind riscul producerii unor incidente la manifestaţia din Capitală.

carmen dan_gov

Ministrul de Interne, Carmen Dan (foto), afirma, miercuri seară, că nu a primit „informări că la miting ar fi urmat să aibă loc provocări”.

„Ieri noi am primit informări de la Ministerul de Interne privind riscul producerii unor probleme cu ocazia acestei manifestaţii a societăţii civile, dar concret MAI; prin structurile abilitate, urmărea aceste mişcări pentru a elimina orice risc”, a declarat, joi dimineaţă, procurorul general Augustin Lazăr.

Procurorul general a mai spus că, până la urmă, situaţia a fost ţinută sub control şi „nu a degenerat astfel cum ar fi vrut unii”.

„A degenerat însă suficient să compromită o manifestaţie a societăţii civile”, a adăugat Lazăr.

El a precizat că la Parchetul Judecătoriei Sector 1 a fost dechis un dosar penal privind violenţele produse la mitingul din Piaţa Victoriei.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seara, la Romania TV, referitor la violenţele izbucnite la protestul din Capitală, că nu a primit informări prealabile de la servicii că la miting ar fi urmat să aibă loc provocări. „Nu am primit informări că la mitingul din această seară urmau să fie provocări. Eu nu am primit o asemenea informaţie, dar am luat toate măsurile necesare”, spunea ministrul Carmen Dan, întrebată dacă fusese informată de către serviciile de informaţii despre eventuale provocări ce ar fi umat să aibă loc la protestul de miercuri seară.

Ulterior, SRI a precizat, într-un comunicat de presă transmis miercuri seară, că a existat „un schimb de informaţii cu MAI”.

„Serviciul Român de Informaţii a acţionat potrivit competenţelor legale deţinute, datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituţiilor legal abilitate să intervină pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În această situaţie a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel şi Bogdan Despescu-IGPR, precum şi la nivelul Jandarmeriei şi SPP”, informa SRI.

Instituţia mai spunea că „nu a avut surprize operaţionale” în acest sens, dar subliniaa că „nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras”: „Dacă se obţin date de interes pentru instituţiile cu atribuţii pe ordine publică acestea sunt furnizate cu celeritate, aşa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală”.

Poliţia Capitalei a anunţat, joi dimineaţă, că peste 60 de persoane au fost duse la audieri ca urmare a incidentelor de la manifestaţia din noaptea de miercuri spre joi din Piaţa Victoriei din Capitală, fiind făcute cercetări pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit sursei citate, „în prezent sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează cercetări sub aspectul săvârsirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Până la ora 0:00, fuseseră reţinute 20 de persoane şi, totodată, au fost confiscate mai multe sticle incendiare, declara, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache. El a precizat că patru jandarmi au fost răniţi în urma violenţelor.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a mai spus că forţele de ordine au intervenit cu oarecare întârziere în izolarea celor care au aruncat cu torţe şi petarde, pentru a-i proteja pe manifestanţii paşnici care se aflau în zonă, unii chiar însoţiţi de copii.

Georgian Enache mai spunea că nu poate preciza dacă persoanele reţinute fac parte din galeriile unor echipe de fotbal.

Manifestaţia din Piaţa Victoriei - unde în jur de 150.000 de oameni au protestat faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea codurilor penale - s-a încheiat în jurul orei 00:40. În ultimele ore ale manifestaţiei au avut loc incidente provocate de grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu diverse obiecte contondente, cu torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor, trei fiind civili.

Incidentele la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început în jurul orei 21:00, fiind provocate de un grup de 40-50 de persoane, dar şi de un altul, aflat în capătul bulevardului Iancu de Hunedoara, existând informaţii că aceştia ar face parte din galeriile echipelor de fotbal Dinamo şi Rapid. Anterior, aproximativ 100 de jandarmi fuseseră grupaţi pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, în apropierea Guvernului, pentru că existau informaţii că în piaţă ar putea ajunge câteva sute de suporteri care au asistat la meciul de handbal masculin Dinamo-Steaua.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri