Pentru cine se votează abuzul în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
171009_AP_NATO_003_INQUAM_Photos_George_Calin parlament
Foto: InquamPhotos/George Călin

La un an de la celebra Ordonanţă de Urgenţă 13, Parlamentul va decide soarta abuzului în serviciu. Discuţiile vor începe chiar din această lună, iar cel care se va ocupa de această problemă este tot Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei. Prevederile Ordonanţei 13 au generat anul trecut proteste masive în Piaţa Victoriei. Din această cauză ministrul a demisionat, iar Ordonanţa a fost abrogată. Acum, Parlamentul va avea ultimul cuvânt.

Noaptea, pe 31 ianuarie 2017, Florin Iordache anunţa de la Guvern că a fost adoptată OUG13. Susţinea că totul a fost făcut pentru a pune în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. Sub tirul întrebărilor jurnaliştilor, ministrul a găsit totuşi puţine răspunsuri.

Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei: Altă întrebare, altă întrebare...altă întrebare. Vă mulţumesc! Florin Iordache rememorează acea seară, dar nu regretă nimic: Îmi puneau aceeaşi întrebare: e făcută pentru Dragnea?

Noutatea Ordonanţei era dată şi de faptul că se impunea un prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu, iar pedepsele scădeau.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Eu nu am avut nicio discuţie cu ministrul Justiţiei de la instalarea lui în funcţie până astăzi, până la elaborarea şi adoptarea Ordonanţei zilele trecute. Absolut niciuna. Procesul meu nu se opreşte. Putem adăuga acolo şi o instigare la omor ca să dea mai bine.

Strada a reacţionat puternic, iar sute de mii de oameni au stat zile la rând în Piaţa Victoriei. Guvernul a cedat, a abrogat Ordonanţa, iar ministrul Iordache şi-a dat demisia. Între timp, DNA începuse o anchetă să vadă cum a fost elaborată OUG13. Noul ministru al justiţiei s-a implicat prea puţin.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei: Caut acel prag rezonabil

Preşedintele Klaus Iohannis a a anunţat că nu se poate baza pe bună credinţă a parlamentarilor în ceea ce priveşte abuzul în serviciu.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Mă tem şi aici de ciopârţiri ale legislaţiei în vigoare. Nu cred că trebuie să existe un prag valoric pentru a defini abuzul în serviciu, un funcţionar sau un demnitar poate să facă abuz în serviciu şi contra intereselor publice şi aşa ceva este greu de cuantificat.

Toată lupta se dă acum în Parlament. Cei din PSD invocă şi victoria asupra DNA, după ce ancheta pe OUG13 a fost oprită de Curtea Constituţională. Cei de la putere vor să vină acum cu o nouă variantă.

Şerban Nicolae, senator PSD: Foarte mulţi oameni în spaţiul public spun corupţii sunt totuna cu hoţii, abuzul în serviciu înseamnă corupţie. Nu tot ce înseamnă abuz în serviciu înseamnă şi un beneficiu ilegitim pentru cel care l-a săvârşit, nu se confundă infracţiunile de serviciu cu infracţiunile de corupţie

Florin Iordache, deputat PSD: Cu prag, fără prag, cu prag mai mare sau cu eliminarea pragului sau cu redefinirea abuzului, vom alege. Să vizeze îndeplinirea cu rea credinţă a atribuţiilor de serviciu, dar cumulativ şi cu un folos material primit de el, familia lui.

Florin Iordache şi abuzul în serviciu rămân astfel în centrul atenţiei şi la începutul anului 2018, la fel ca în urmă cu un an.

Un alt proiect depus înainte de Crăciun aparţine deputatului Cătălin Rădulescu şi prevede un prag de 200.000 de euro. Modificările aduse abuzului în serviciu urmează să fie discutate în Comisia Specială la finele lunii ianuarie, iar primul vot se va da în Senat. Forma finală a legii va fi decisă în Camera Deputaţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri