Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul „Fritz”, spune șeful ANI. Bogdan Sticlosu: 15 persoane au fost eliberate din funcţie

Data actualizării: Data publicării:
primar primari alesi locali
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele ANI, Bogdan Sticlosu, a declarat joi că 122 de persoane sunt vizate de amendamentul „Fritz”, cărora li se aplică interdicţia de 3 ani de la încetarea mandatului sau a funcţiei publice. El a mai spus că pentru 15 persoane au fost dispuse măsuri de eliberare din funcţie. 

„Consider că este important să trecem treptat de la o comunicare centrată exclusiv pe individ la o comunicare centrată pe riscul de integritate şi pe fenomenul pe care instituţia îl identifică. Este o direcţie pe care încercăm deja să o construim în comunicarea publică a Agenţiei. Dacă în trecut comunicatele de presă puneau accent în principal pe 3–5 persoane şi, implicit, pe numele acestora, în prezent încercăm să prezentăm situaţiile într-un context mai larg. Avem comunicate în care sunt prezentate 10–18 persoane tocmai pentru a putea evidenţia tiparul, riscul şi fenomenul de integritate identificat, nu doar cazul individual”, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, într-un interviu la Cotidianul, despre amendamentul Fritz, declarat constituţional de către CCR, transmite News.ro. 

„În ceea ce priveşte situaţia persoanelor cărora li se aplică interdicţia de 3 ani de la încetarea mandatului sau a funcţiei publice, în sistemele Agenţiei sunt în prezent 122 de persoane care au acest atribut. Dintre acestea, am identificat până în acest moment 47 de persoane pentru care există declaraţii de avere şi de interese, însă această situaţie trebuie analizată în continuare, inclusiv prin raportare la data la care raportul de evaluare a rămas definitiv. În acelaşi timp, Agenţia verifică şi situaţiile în care, deşi legea impunea încetarea raportului de serviciu sau a mandatului ca urmare a unei situaţii de integritate constatate definitiv, această măsură nu a fost dispusă”, a arătat Bogdan Sticlosu. 

Potrivit preşedintelui ANI, nu discutăm doar despre situaţii teoretice. 

„În Raportul de activitate al Agenţiei pentru anul 2025 sunt consemnate 15 persoane pentru care au fost dispuse măsuri de eliberare din funcţie, acestea ocupând 16 poziţii. Din perspectiva mea, însă, obiectivul nu trebuie să fie acela de a comunica public un număr cât mai mare de nume.  

Rolul unei instituţii de integritate este să identifice riscul, să îl înţeleagă, să îl facă vizibil şi să contribuie la eliminarea lui din sistem. Dacă identificăm acelaşi tip de încălcare în cazul a 15 sau 20 de persoane, important este să putem explica şi de ce acel fenomen apare, unde există vulnerabilitatea legislativă sau administrativă şi ce trebuie făcut pentru ca situaţia să nu se repete”, a mai spus el. 

Preşedintele ANI a explicat că nu există o defalcare pe partide sau afiliere politică a aleşilor care îşi vor pierde mandatul. 

„Nu considerăm că afilierea politică este un criteriu relevant pentru activitatea de evaluare desfăşurată de Agenţie. În sistemele informatice ale Agenţiei nu înregistrăm afilierea la un anumit partid politic ca element necesar procedurii de evaluare. Ceea ce interesează Agenţia este situaţia de integritate a persoanei şi respectarea legislaţiei în materia incompatibilităţilor, conflictelor de interese şi declarării şi justificării averii, nu apartenenţa politică a acesteia. Mai mult, o astfel de statistică ar fi dificil de interpretat chiar şi din punct de vedere temporal. O persoană pentru care se deschide o procedură de evaluare poate avea o anumită afiliere politică la momentul sesizării, poate avea o altă afiliere la momentul finalizării evaluării şi comunicării raportului de evaluare şi poate ajunge într-o altă situaţie politică până la soluţionarea definitivă a eventualelor contestaţii în instanţă — la tribunal, curtea de apel sau, după caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru Agenţie, partidul politic nu este şi nu trebuie să fie relevant pentru soluţia într-un dosar. Relevantă este existenţa sau inexistenţa unei încălcări a legislaţiei privind integritatea”, a menţionat Bogdan Sticlosu.

Citește și Preşedintele ANI: Instituţia este supusă, uneori, unor presiuni care provin din spectrul politic 

Curtea Constituțională a României a luat, luni, o decizie în ceea ce privește noua Lege a integrității. Actul normativ a fost contestat printr-o sesizare comună a USR și PNL, dar și printr-o acțiune separată a președintelui Nicușor Dan. CCR a decis că așa-numitul „Amendament Fritz” este constituțional, în timp ce amendamentul care obliga partenerii de viață ai demnitarilor să publice declarații de interese financiare a fost declarat neconstituțional. În plus, și amendamentul care prevede publicarea declarațiilor de interese financiare ale demnitarilor a fost declarat neconstituțional. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”