Petiție pentru reformarea Parlamentului inițiată de doi tineri din Sibiu

Data publicării:
parlamentari-2

Proiectul a fost denumit „i74”, după numărul articolului din Constituţie care reglementează în ce condiţii cetăţenii pot avea iniţiativă legislativă.

Unul dintre inițiatori este angajat al Parlamentului European şi spune că legislativul naţional este departe de ce se întâmplă la Bruxelles.

Am văzut exemple extraordinare de parlamentarism aproape de cetăţean, făcut într-un sens al normalităţii. Nu ca un privilegiu, ci ca o apropiere zi de zi faţă de cetăţean şi nu o dată la patru ani”, a declarat Nicu Ștefănuță.

Alex Urdaş, angajat al UNESCO, spune că nu este normal ca, în unele situaţii, votul în Parlament să fie secret. De asemenea, aleşii ar trebui penalizaţi cu 1% din salariu pentru absenţele nemotivate.

Astăzi avem un ratio de absenţă de 51%. Asta ar însemna înjumătăţirea salariului lor, dacă lipsesc, cum se lipseşte astăzi. Doi, să nu se mai poată vota secret atunci când se cere trimiterea în judecată a unui coleg parlamentar care trebuie să-şi rezolve aspectele juridice. Trei, să nu se mai poată deconta cheltuieli fără justificare - factură sau bon fiscal”, a declarat Urdaș. 

Pentru ca proiectul să devină o iniţiativă legislativă, este nevoie de 100.000 de semnături. S-au strâns până acum 18.000.

Cei care vor să semneze proiectul se pot înregistra online. Apoi, un voluntar va veni să ia semnătura reală - singura valabilă, potrivit legii.

 Proiectul de lege poate fi accesat la această adresă:

 https://d3n8a8pro7vhmx.cloudfront.net/caesar/pages/332/attachments/original/1451298953/i74_Textul_Legii_vFINAL_25_septembrie.pdf?1451298953%3E

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri