Pierde Dragnea mandatul de deputat? Răspunsul lui Tăriceanu

Data actualizării: Data publicării:
taric

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la Digi24 că are „mari indoieli” că președintele PSD, Liviu Dragnea, va pierde mandatul de deputat.

PNL vrea să ceară, marţi, comisiei de validare a Camerei Deputaţilor ca mandatul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să fie invalidat. Liberalii invocă un articol din regulamentul Camerei care face referire la fraude electorale condamnate definitiv.

Din punct de vedere politic, mi se pare o greșeală. Mi se pare că PNL, în loc să constate că linia pe care s-a înscris de aproape doi ani, discursul pe care l-a avut i-a dus la un rezultat catastrofal și să tragă concluziile, continuă în același stil. Este un partid care, mai mult sau mai puțin din umbră, este condus în stilul PDL”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la emisiunea „În fața ta”.

Nu s-a constatat la aceste alegeri niciun fel de iregularitate în privința desfășurării procesului electoral. De ce nu s-a cerut suspendarea lui Dragnea în mandatul pe care tocmai îl încheie? Eu v-am spus că evit să intru într-o analiză juridică, numai că aici este o chestiune care nu poate fi neglijată: importanța și semnificația votului politic, pe care cred că PNL nu o înțelege și pe care nu o putem eluda. În momentul în care 47% dintre alegători au dat votul în cunostință de cauză, nu cred că a invoca acum din partea PNL astfel de lucruri îi va face să câștige câtuși de puțin. Cred că este un demers care e impropriu”, a adăugat liderul ALDE.

Întrebat de unul dintre moderatori dacă există vreun risc pentru Liviu Dragnea să se trezească cu mandatul de deputat invalidat, Călin Popescu Tăriceanu: „Nu știu, nu vreau să fac aprecieri. Am făcut considerații de ordin politic. Din punct de vedere juridic, am mari îndoieli în această privință. Mi s-ar părea anormal să scoatem de la naftalină un articol care trebuia să fi funcționat până acum. Articolul a fost valabil tot anul 2016, tot anul 2015. De la referendum încoace, tot a fost valabil și văd că nu a fost invocat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri