Exclusiv Pîslaru: Nominalizarea lui Veștea de către Nicușor Dan a fost o „ingerință directă” în PNL. „Nu așa se construiește încrederea”

Data actualizării: Data publicării:
Bucharest, Romania. 30th July, 2025: Dragos Pislaru, Romanian Minister of Investments and European Projects, holds a press conference one month after taking office, at the Ministry headquarters in Bucharest. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Dragoș Pîslaru. Foto: Profimedia

Vicepreședintele PNL Dragoș Pîslaru a spus la Digi24 că nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, fără ca acest lucru să fie discutat cu conducerea liberalilor, a fost o „ingerință directă în viața PNL” „nu a fost de natură” să ajute în relația cu președintele Nicușor Dan. Despre relația dintre liberali și șeful statului a vorbit și președintele PNL, Ilie Bolojan, care la rândul său a menționat episodul Veștea.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă n-a fost de natură să ne ajute foarte mult pe noi, cei din PNL, în relația cu președintele, din cauză că practic nominalizarea domnului Veștea a fost de fapt o ingerință directă în viața PNL. Practic s-a produs acea ruptură pe care o vedem acuma și cu tot felul de demersuri în instanțe, care sunt extrem de bizare pentru interferența în viața politică a partidelor. Nu pot să spun că puciștii din PNL sunt neapărat aliniați cu președintele. Asta nu este ceva ce aș putea susține, dar în orice caz, demersurile au apărut să transforme PNL într-o țintă în ultima perioadă”, a spus Pîslaru.

„Pe de altă parte, aș vrea doar să subliniez că în ceea ce privește rolul pe care l-am jucat eu în Guvern, legat de coordonarea PNRR și toate celelalte lucruri, în toată această perioadă am avut o relație instituțională excelentă cu Administrația Prezidențială și cu președintele Nicușor Dan”, a adăugat el.

O declarație asemănătoare a făcut și Bolojan miercuri, la un podcast: „Domnul preşedinte, în acest an, a generat nişte acţiuni care, cel puţin cu nominalizarea domnului Veştea, nu au fost de natură a creşte încrederea între PNL şi dânsul".

Pîslaru a mai spus că nu există „ostilitate” între Dan și PNL.

„Nu cred că există o ostilitate. Până la urmă, Nicușor Dan, președintele țării, reprezintă o instituție care are și o stabilitate, pentru că până la urmă are un mandat de 5 ani de zile și are acest stindard de stabilitate pe care constituția i-l oferă. Eu cred că e foarte important să facem distincția între emoțiile personale și relațiile instituționale. Partidul Național Liberal este un partid proeuropean, convins că ai nevoie de un echilibru al puterilor în stat și de o instituție, o administrație prezidențială puternică, ca să putem să ne susținem interesul României. Din acest punct de vedere, totdeauna va fi o colaborare corectă cu președintele”, a spus ministrul interimar.

„Dar într-adevăr, una este să respecți cadrul instituțional, să apreciezi atunci când, de exemplu, cum e cazul politicii de salarizare, unde Administrația Prezidențială a mediat până la urmă acordul politic care a dus la consultări și la îmbunătățirea legii, și alta este să poți înțelege sau să găsești explicații pentru care a existat acea ingerință”, a adăugat el.

Întrebat dacă PNL a trecut peste momentul Veștea, Pîslaru a răspuns: „Eu cred că ce ce s-a întâmplat este o dovadă clară că nu așa se construiește încrederea și ce urmează ține de responsabilitatea oamenilor politici de a găsi un viitor proeuropean pentru România”.

Întrebat dacă Dan ar trebui să fie mediator pentru găsirea unei soluții de guvernare, vicepreședintele PNL a spus: „Cred că după două alegeri care nu au fost neapărat cele mai bune, fără să fiu eu în situația să-i dau sfaturi președintelui țării, nu cred că e vorba numai de mediere sau de o alegere să medieze. Cred că este o responsabilitate de a se implica”.

„Suntem într-o zonă sensibilă în care nu îi dau eu sfaturi președintelui țării, dar cu siguranță, după cele două alegeri care au avut loc, cred că dacă, de exemplu, se pune problema unui acord politic, acel acord politic trebuie parafat în prezența președintelui țării. Adică nu cred că este ceva, doar „duceți-vă, descurcați-vă și veniți cu niște opțiuni”. Așa o văd eu și repet, nu este neapărat poziția oficială a PNL, dar cred că implicarea președintelui este vitală în perioada următoare”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...