Plângere penală pe numele vicepreședintelui AUR, Marius Lulea, pentru apologia comunismului și a lui Ceaușescu

Data publicării:
BUCURESTI - SEDIU AUR - CONFERINTA - 13 IAN 2025
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR / Sursa foto: Inquam Photos / Mădălina Norocea

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) anunţă că va depune plângere penală la Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la declaraţiile ofensatoare ale lui Marius Lulea, vicepreşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), în care acesta a făcut apologia regimului comunist şi a dictatorului Nicolae Ceauşescu, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

Declaraţiile, făcute în cadrul emisiunii "Confruntarea susţinătorilor lui Nicuşor Dan şi George Simion", difuzată pe postul Antena 3 la 12 mai 2025, au fost publicate oficial în înregistrarea disponibilă online la adresa: https://www.antena3.ro/politica/confruntarea-sustinatorilor-lui-nicusor-dan-si-george-simion-cheltuielile-bugetare-rationalizate-si-in-italia-sunt-case-la-1-euro-745807.html.

În cadrul acestei intervenţii, Marius Lulea a afirmat următoarele: "Păi şi Ceauşescu era suveranist, eu chiar îmi aduc aminte că a luat o poziţie curajoasă şi suverană în 1968, atunci când a fost singurul preşedinte din blocul comunist care a avut curajul să se ridice demn împotriva ocupaţiei sovietice din Cehoslovacia. Nu sunteţi în măsură să criticaţi un regim care a construit milioane de apartamente, sute de hidrocentrale, care a făcut bine pentru această ţară, dincolo de zona de ocupaţie în care noi ne aflam. Dumneavoastră aţi distrus tot ce s-a construit bine în timpul regimului comunist."

"Declaraţia domnului Marius Lulea nu reprezintă doar o manifestare de ignoranţă istorică, ci şi o sfidare flagrantă a cadrului legal al memoriei democratice în România. În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, republicată, promovarea în spaţiul public a cultului unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanităţii, precum Nicolae Ceauşescu, constituie o încălcare a legii. Regimul Ceauşescu a fost declarat ilegitim şi criminal de statul român, iar dictatorul a fost condamnat pentru genocid. A invoca suveranitatea unei dictaturi nu înseamnă altceva decât a reabilita simbolic un regim care a încălcat drepturile fundamentale ale cetăţenilor, a patronat un sistem de opresiune şi teroare, şi a condamnat milioane de români la frig, foame şi frică. Construcţiile de beton ale regimului nu pot şterge memoria victimelor Securităţii, a prizonierilor politici, a demolărilor forţate şi a foametei ce au afectat un întreg popor în numele suveranităţii", a declarat preşedintele executiv al IICCMER, prof.univ.dr. Daniel Şandru.

În opinia președintelui executiv al IICCMER, „promovarea acestor idei în anul 2025, la peste trei decenii de la prăbuşirea comunismului, reprezintă nu doar o impietate faţă de memoria celor care au suferit, ci şi o manifestare de periculoasă inconştienţă democratică. Glorificarea dictaturii nu este o opinie politică - este o ofensă adusă demnităţii umane şi legii în vigoare."

La 17 februarie, IICCMER a depus o plângere penală şi în cazul europarlamentarei Dianei Şoşoscă pentru declaraţii similare, însă până în prezent Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a transmis niciun răspuns oficial în această speţă, reamintește IICCMER în comunicat.

IICCMER reafirmă angajamentul său de a apăra memoria victimelor regimurilor totalitare şi de a combate orice formă de glorificare sau reabilitare a regimului comunist, în conformitate cu prevederile legale şi valorile democratice ale României.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online