Sari la conținut

PNL cere desființarea USD, o alianță cu „potențial de înșelare a electoratului”. Liberalii vor o restructurare guvernamentală până la vară

FOTO: MEDIAFAX

Biroul Permanent al PNL a adoptat o rezoluție în acest sens cu 68 de voturi pentru, două împotrivă și două abțineri. Este, practic, o nouă condiție pentru ca PNL să rămână în USL și la guvernare. Această condiție se adaugă celei prin care liberalii cer postul de vicepremier pentru ministrul nominalizat la Interne, Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 21.00 Crin Antonescu a confirmat în mod public condițiile pentru rezolvarea crizei din USL, menționând între acestea și o „discuție de perspectivă” în USL privind reducerea numărului de ministere. În ceea ce privește solicitarea pentru „anularea imediată” a documentelor încheiate de USD, președintele PNL a arătat că aceste documente încalcă articolul 9, punctul 8 din protocolul USL. Referindu-se la această alianță social-democrată, liderul PNL a vorbit despre o „potențială înșelare a electoratului” și „încercarea de a substitui o titulatură”.

PNL își menține propunerile pentru posturile de miniștri care îi revin în Cabinet, a spus Crin Antonescu. În ceea ce privește structura Guvernului, PNL solicită începerea unor discuții de perspectivă - până spre 15 iunie - pentru reducerea numărului de ministere și a aparatului birocratic. Deocamdată, Guvernul funcționează pe structura existentă.

Liderul liberal mai solicită partenerilor și câteva „chestiuni de principiu”:

- respingerea urgentă a proiectului de lege privind amnistia și grațierea

- adoptarea urgentă în Guvern a măsurilor privind neimpozitarea profitului reinvestit și reducerea CASS cu 5% la angajator.

Crin Antonescu a mai declarat, marţi seară, că în Biroul Politic al PNL nu s-a cerut demisia sau demisia sa, iar el a propus, în aceste condiţii, excluderea senatorului Sorin Ilieşiu, pentru a da un semnal că nu este posibil în partid ca „orice nătărau” să facă oricând propuneri. El a spus că în şedinţă a pus întrebări legate de poziţia sa de preşedinte al PNL, dar nu s-a solicitat demisia sau demiterea sa. Antonescu a precizat că în aceste condiţii a propus excluderea din formaţiune a lui Sorin Ilieşiu.

__________________________________ 

ACTUALIZARE 20.35 Surse Digi24 spun că Daniel Chițoiu se retrage din funcția de secretar general interimar al partidului, în care fusese numit după demisia sa ca ministru de Finanțe. De asemenea, Daniel Chițoiu - văzut de unii liberali ca prea apropiat de premierul Victor Ponta - nu se va mai ocupa nici de campania liberalilor pentru europarlamentare, așa cum fusese desemnat de Crin Antonescu în momentul plecării sale de la Finanțe.

__________________________________

De mai bine de trei ore, conducerea Partidului Naţional Liberal se află în şedinţă pentru a stabili dacă mai rămâne sau nu în USL. Este o şedinţă la care preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere de la membrii partidului un nou mandat pentru negocierile următoare.

Toată lumea aşteaptă să vadă dacă USL, alianţa care în 2012 a câştigat alegerile cu voturile a 70 la sută dintre alegători, va conduce România şi în continuare sau se va rupe. De această şedinţă depinde şi soarta candidatului PNL la alegerile prezidenţiale. 

Deocamdată, conducerea liberală a propus excluderea senatorului Sorin Ilieșiu din partid, în urma declarațiilor acestuia îndreptate împotriva lui Crin Antonescu.

Context. Filmul zilei

La aproape două săptămâni de la începerea crizei din alianța de guvernare, premierul Victor Ponta a încercat astăzi să forţeze mâna liberalilor. Dimineaţă, el a declarat că îl va numi pe Klaus Iohannis ministru de Interne, fără să pomenească însă nimic de funcţia de vicepremier cerută de liberali pentru el. La rândul său, PNL a rămas ferm pe poziţii. Crin Antonescu i-a transmis premierului că nu poate face numirile cu forţa.

Sunt patru propuneri. Eu astăzi întocmesc documentele pentru toate patru. Dacă domnul preşedinte Antonescu îmi dă OK-ul le trimit şi închidem discuţia. Cele patru sunt domnul Nicolăescu , domnul Buşoi, domnul Atanasiu şi domnul Iohannis ministru de interne”, a declarat Victor Ponta în cursul dimineții.

Atitudinea împăciuitoare a a lui Victor Ponta a fost împărtăşită şi de Partidul Conservator, al cărui lider este gata să renunţe la funcţia de vicepremier pentru ca USL să meargă mai departe.

„Suntem într-un blocaj politic și am fost dispus să renunț la funcție, dacă nu se restructurează Guvernul, până la restructurarea Guvernului. Am făcut concesii foarte multe pentru funcționarea USL...nu văd niciun semn din partea dlui Antonescu în acest sens. Suntem blocați în ambițiile personale ale unor lideri PNL”, a declarat Daniel Constantin.

PNL respinge varianta în care Klaus Iohannis ar fi doar ministru de interne, nu şi vicepremier.

„V-am spus doar că premierul nu poate face această numire. Nu o poate face cu forţa”, a spus Crin Antonescu.

Social-democraţii pasează mingea în curtea liberalilor şi se aşteaptau ca liderul PNL să fie cel care să deblocheze situaţia din coaliţie. „Șansele acestui USL depind de Crin Antonescu. Nici noi nu putem să acceptăm situații create de la o zi la alta”, a punctat liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

Victor Ponta i-a oferit lui Crin Antonescu două variante de lucru. Prima presupunea ca PC să nu primească funcţia de vicepremier, în schimb liberalul Klaus Iohannis urma să fie ministru de Finanţe şi vicepremier. A doua variantă propusă de premier viza o restructurare a Guvernului. Astfel, Klaus Iohannis primea funcţia de ministru de Interne şi cea de vicepremier. La pachet cu această variantă venea şi funcţia de vicepremier pentru Daniel Constantin.

Etichete: USL , PNL , liberali , klaus iohannis , vicepremier , usd

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale