PNL începe pe 10 august să strângă semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
iohannis da mana cu orban - ganea - 20190604123412_OGN_7212-01
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu publicat vineri, că pe 10 august PNL va începe campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidenţiale la care liberalii îl sprijină pentru un nou mandat pe Klaus Iohannis.

Orban a precizat că data a fost aleasă simbolic: „Pentru a da un semnal că obiectivul nostru e să nu se mai repete niciodată ce s-a întâmplat în 10 august, anul trecut”, a declarat preşedintele PNL, într-un interviu pentru ziare.com.

Candidaţii care vor să intre în competiţia electorală pentru prezidenţiale trebuie să depună liste cu cel puţin 200 000 de semnături. Campania electorală începe pe data de 10 octombrie, cu 30 de zile înaintea primului tur de scrutin, programat pe 10 noiembrie.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri