PNL: „Nu vrem să umflăm artificial Guvernul”

Data publicării:
CRIN ANTONESCU PRESEDINTELE PNL - MEDIAFAX-28

Ea a declarat, la Digi24, că, din câte știe, nu este prevăzută pentru astăzi nicio întâlnire oficială între liderii PNL și PSD.  

Premierul Victor Ponta a anunțat marți, după întâlnirea liderilor USL de la Vila Lac 1, că nu s-a luat încă nicio decizie privind formula de restructurare a guvernului și că discuțiile vor continua pentru a se ajunge la un consens.

PNL sugerează că mingea este în terenul premierului, care nu are altceva de făcut decât să-l aleagă pe Klaus Iohannis.  „Nu trebuie să căutăm soluții de mulțumire a partenerilor politici, indiferent dacă aceștia se numesc Partidul Conservator sau Dan Voiculescu”, se spune în comunicatul PNL.

COMUNICATUL PNL

„Partidul Național Liberal este îndreptățit să facă modificările pe care le consideră necesare în cadrul Guvernului României. PNL nu a avut niciun moment pretenții mai mari sau mai mici, nici să se numească vicepremieri în plus în Executiv. Nu dorim sub nicio formă să umflăm în mod artificial Guvernul. Actuala distribuție a portofoliilor și numărul acestora au fost acceptate odată cu formarea actualului Executiv.

PNL nu împiedică prin nimic buna funcționare a Guvernului. Am făcut o serie de schimbări la nivelul miniștrilor liberali. În rest, nu a existat nicio altă pretenție din partea noastră la aceste discuții cu partenerii de guvernare..

Propunerile noastre pentru posturile vacante din Guvern au avut în vedere promovarea unor oameni cu un istoric profesional și politic ireproșabil. Domnul Klaus Iohannis este un om cu o anvergură de necontestat, un politician care a dovedit prin funcția de primar al municipiului Sibiu reale abilități de administrare și are o expertiză importantă în domeniul politicilor publice. Postul de viceprim-ministru pentru care a fost propus prim-vicepreședintele PNL trebuie să fie ocupat de cineva care să dețină aceste calități pe care domnul Iohannis le întrunește (s.n.).

Mai mult, primul ministru s-a exprimat favorabil față de toate nominalizările PNL, prin urmare nu se poate spune că Partidul Național Liberal prelungește aceste discuții și în niciun caz că este vorba de orgolii.

Miniștrii propuși de PNL sunt pregătiți să lucreze imediat ce premierul va demara procedurile. Victor Ponta nu trebuie decât să opteze pentru un om care a demonstrat de-a lungul timpului un ridicat nivel de profesionalism în conducerea și coordonarea instituțiilor statului. Nu trebuie să căutăm soluții de mulțumire a partenerilor politici, indiferent dacă aceștia se numesc Partidul Conservator sau Dan Voiculescu”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri