PNL refuză consultările propuse de premier. Victor Ponta se simte insultat de răspunsul Alinei Gorghiu

Data publicării:
big gorghiu alina10-pnlro 1

Actualizare 18.25: Victor Ponta a scris că se simte insultat de răspunsul Alinei Gorghiu. Într-un mesaj postat pe Twitter, liderul PSD spune că a propus dialog cu Opoziția și a primit ca răspuns insulte și scandal.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citiți integral comunicatul PNL:

"Am văzut noua invitație trimisă de dl Victor Ponta și, în numele PNL, fac următoarele precizări:

1. Așa cum am mai declarat, în nenumărate rânduri, fără a fi auziți și de președintele PSD, dl Victor Ponta a greșit încă o dată adresantul. Dacă domnul Victor Ponta este depășit de anumite probleme sau dorește stabilirea unei poziții unitare, la nivelul întregii clase politice, în legătură cu anumite teme, se poate adresa în acest sens Președintelui. Domnul Ponta nu este Președintele României pentru a se erija în mediator, nu poate fi și președinte de partid și mediator și prim-ministru și deputat. Singura instituție care poate asigura o mediere între partide, pe diverse teme, este Președintele României. Acesta este de altfel și spiritul Constituției, la care noi ca oameni politici trebuie să ne raportăm permanent. Dialogul politic trebuie să aibă și finalitate, altfel este doar o pierdere de timp pentru a spăla imaginea unui politician sau altul.

2. Domnul Victor Ponta încearcă să se substituie nu doar Președintelui României, ci și Parlamentului. Există o Comisie de cod electoral care funcționează. Domnul Ponta dorește o supralegiferare la nivel de partid. Ar fi util ca dl Ponta să ne comunice dacă dorește desființarea acestei Comisii sau chiar desființarea Parlamentului. De asemenea, legile siguranței naționale își urmează parcursul firesc în aceeași instituție, Parlamentul României, o instituție care pentru domnul Ponta se pare că nu există.

Victor Ponta vrea discuţii cu partidele parlamentare

3. Constatăm că domnul Ponta vrea să fie și Președinte și supralegiuitor, dar nu poate fi premier, singura funcție pe care o ocupă, în acest moment. Construcția autostrăzilor este un atribut al Executivului. Adevăratul motiv pentru care domnul Ponta dorește să se consulte cu opoziția, în privința autostrăzilor, este să facă PNL complice la jaful care se prefigurează în cazul autostrăzii Comarnic-Brașov, care are unul dintre cele mai mari costuri de construcție per kilometru din întreaga lume. A spune că Guvernul nu mai construiește autostrăzi, dacă opoziția nu girează un astfel de preț, este încă un argument pentru care acest Guvern trebuie să plece cât mai repede. PNL dorește construirea de autostrăzi ieftin, repede și fără condiționalități politice. Guvernul nu poate condiționa adoptarea unor măsuri, în funcție de realizarea unei situații politice sau alta. E ca și cum domnul Ponta ar spune că nu va mai da alocațiile copiilor, dacă PNL dorește ca instituțiile să funcționeze, conform Constituției.

4. Realizarea Pactului pentru armată, semnat inclusiv de domnul Ponta, precum și convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a vota legea insolvenței personale, inițiativă cu care domnul Ponta se declară de acord, confirmă soliditatea punctului nostru de vedere conform căruia fiecare instituție a statului trebuie să funcționeze, conform atribuțiilor constituționale. Președintele să medieze între partide, iar partidele să legifereze în cadrul Parlamentului. Mai rămâne doar ca Guvernul să reintre în activitate.

5. Problemele interne ale PSD nu trebuie exportate la nivelul societății. Dacă domnul Ponta nu mai găsește suport în interiorul partidului pentru a lua decizii, calea corectă este înaintarea demisiei, nu asumarea unor noi atribuții constituționale, pe care, repetăm, nu le deține.

6. Ne-am fi dorit de exemplu mai mult dialog atunci când domnul Ponta a legiferat prin Ordonanță de urgență traseismul politic, atunci când a îngrădit dreptul la vot al diasporei sau când dă ordonanțe de urgență în interes propriu, de grup ori de partid.

7. Aparenta deschidere către dialog și consens arată, de fapt, încă o dată, cât de nedemocratic gândește domnul Victor Ponta. Sub pretextul dialogului se ascunde, de fapt, dorința de a ocoli Constituția și de a suprima rolul instituțiilor în stat. Consensul la care face apel domnul Ponta, zi de zi, exista doar pe vremea lui Ceaușescu, atunci când Parlamentul și Guvernul erau subordonate secretarului general al PCR. Dialogul este bun și dorim să-l realizăm, sub autoritatea Președintelui, dar Parlamentul trebuie să funcționeze în continuare. La rândul său, Guvernul trebuie să ia decizii, nu să aștepte dezbaterile politice între partide. Executivul condus de domnul Victor Ponta trebuie să organizeze, de exemplu, alegerile parțiale, acolo unde au fost vacantate funcții publice și comunitățile nu mai au reprezentanți. Ponta este surd, însă, atunci când este vorba de aplicarea legii. Îi solicităm, încă o dată, să intre în legalitate și să organizeze, de urgență, alegeri parțiale. Pentru a aplica legea nu este nevoie de consultări politice”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri