PNL sare în apărarea preşedintelui: Victor Ponta face acuzaţii fantastice

Data publicării:
gorghiu cu blaga

„Fostului premier Victor Ponta i-au mai rămas doar drumurile la Parchet și Tribunal, imunitatea păstrată politic în Parlament și libertatea de a confecționa acuzații virtuale. Este, probabil, singurul lucru care îl mai fericește pe cel care va rămâne în istoria României drept Patriarhul Minciunii și care se chinuie zilele acestea să mai primească într-un fel sau altul atenția publicului”, se arată în comunicatul PNL.

Replica liberală vine după ce, într-un mesaj pe contul său de Facebook, Victor Ponta a scris că DNA ar trebui să înceapă urmărirea penală a preşedintelui. Acesta ar fi vinovat de conflict de interese, după ce l-a propus ambasador pe fiul unui om de afaceri din Sibiu care se prezintă „bun prieten de familie” cu Klaus Iohannis.

PNL susţine însă că Victor Ponta se foloseşte de numele preşedintelui ca să capete popularitate în PSD, în perspectiva în care formaţiunea va rămâne fără preşedinte, dacă Liviu Dragnea va fi condamnat, pe 22 aprilie, în Dosarul Referendumului.

„Pe de altă parte, disperarea fostului premier ne dă încredere că adevărul se va afla curând și egalitatea în fața legii îl va privi pe deplin și pe Victor Ponta, ca pe orice alt cetățean. În cele din urmă poate va înțelege și Victor Ponta că justiția nu se face la comandă și că nu mai poate fi supusă trocului, ca în urmă cu câțiva ani”, mai scrie în comunicat.

Liberalii îi recomandă fostului premier să citească legile înainte să mai lanseze "acuzaţii fantastice pe care și le-ar dori adevărate din frustrarea sa politică".  

Citiţi şi:

Victor Ponta cere DNA să-l ancheteze pe Klaus Iohannis

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri