PNL vrea să interzică alianțele cu PSD

Data publicării:
gorghiu-blaga facebook pnl

Liberalii pot încheia orice alianțe cu toate celelate partide, mai puțin cu PSD. În Transilvania negocierile se poartă cel mai mult cu UDMR. 

O situația mai deosebită a fost la Mureș, unde Ciprian Dobre le-a făcut o ofertă social-democraților, respectiv de a prelua președinția Consiliui Județean și de a forma o majoritate împreună. Conducerea PNL nu îl va sancționa pe Ciprian Dobre pentru oferta făcută PSD-ului, dar acesta trebuie să se conformeze deciziei luate de partid. 

La Brașov se negociază și cu Ecologiștii, care ar vrea o alianță până la alegerile parlamentare. 

În Ilfov se negociază cu PMP. Sunt voci care spun că deja negocierile s-au încheiat și că PNL va prelua președinția Consiliului Județean cu Marian Petrache.

Liberalii nu au emoții în cinci județe, unde au majoritate. 

Pe ordinea zi a ședinței se află politica de alianţe în teritoriu, fuziunea PNL-PDL prin impunerea de conduceri unice în organizaţiile judeţene, dar şi o posibilă decizie privind excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu şi a senatorului Cristian Bodea, relatează News.ro.

Deputatul Cezar Preda este cel care a propus sancționarea celor doi pentru derapajele publice, la adresa conducerii partidului, din ultima perioadă. Decizia urmează să fie luată dacă în şedinţa Biroului Politic, membrii BPN vor cere acest lucru. Fiind parlamentari, excluderea lor poate fi decisă doar de către Consiliul Naţional al PNL, dar BPN poate face propunerea de excludere a celor doi.

Potrivit surselor citate, o decizie privind şefia PNL Bucureşti va fi luată de conducerea PNL până pe 15 iulie. Între timp, liderii partidului caută mai multe variante de preşedinte al organizaţiei, ideea unui lider din afara partidului fiind din ce în ce mai prezentă în opţiunile acestora. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri