Video Ponta a fost păcălit de doi comedianți ruși, care s-au dat drept Poroșenko. Ce le-a spus despre Georgescu și Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ALEGERI 2025 - VICTOR PONTA - DEPUNERE CANDIDATURA -
Victor Ponta, ales deputat pe listele PSD, în 2024. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Victor Ponta a fostă păcălit de doi farsori ruși. Realizatorii emisiunii „Vovan & Lexus” l-au sunat pe fostul premier aflat în mașină, iar acesta a crezut că discută cu fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. El a vorbit minute bune, în limba engleză, despre anularea alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, oligarhul Viktor Plahotniuc, liderii politici de la București, Chișinău și Kiev, a criticat Bruxelles și pe Volodimir Zelenski. 

Videoclipul cu discuția de peste 10 minute pe care a avut-o Ponta cu așa-zisul Poroșenko poate fi accesat AICI.

Ponta i-a relatat „falsului” Poroșenko varianta sa despre alegerile prezidențiale din România și i-a povestit cum a fost anulat turul I de către Curtea Constituțională a României, astfel încât Călin Georgescu să nu iasă președinte. Despre Klaus Iohannis, Ponta a spus că „a fost foarte nepopular și încă este”.

„Da, a fost dramatic. Iohannis a fost foarte nepopular și încă este. Anul trecut, în noiembrie, am avut alegeri cu premierul, șeful senatului, toți oamenii conectați cu Iohannis. Acest tip, care este foarte straniu, Călin Georgescu, dar foarte anti-Iohannis, anti-Zelenski, anti-Bruxelles, a fost pe primul loc. Iar CCR a anulat alegerile pentru că a câștigat votul majoritar. Și n-a mai fost lăsat să candideze.

Am repetat alegerile în 2025, cu candidatul oficial al Guvernului, care nu s-a calificat în turul II, dar primarul Bucureștiului, candidat independent, imediat după ce a fost ales, a devenit complet noul Iohannis, deci nu s-a schimbat nimic, exceptând că majoritatea populației este nefericită. Asta este povestea pe scurt”, i-a povestit Ponta așa-zisului fost președinte Poroșenko.

Fostul premier i-a spus lui Poroșenko despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski: „În țara mea, președintele vostru nu e foarte popular. Vă iubim țara, dar nu președintele.Este popular cu noul regim politic, dar nu cu noi. Vă iubim țara, dar nu președintele”.

„Chiar și dacă Zelenski te-ar împușca pe tine în piața centrală, Bruxelles nu ar avea nicio poziție”

Și despre Maia Sandu, fostul lider social-democrat i-a spus „falsului” Poroșenko că este „nepopulară”, iar pe actuala ministră de Externe a descris-o ca fiind „mai rea decât Maia Sandu”.

„Este total de evitat (Oana Țoiu - n.r.), este mai rea decât Maia Sandu. Evitați-o cu orice preț”, a punctat Ponta.

„Sentimentele mele pentru Moldova sunt importante, dar nu ne place de Maia Sandu, dar ne plac moldovenii, sunt la fel ca românii”, a adăugat el.

Ponta a mai spus că există un model din Ucraina aplicat și în Moldova, iar România devine Moldova și nu este „o veste bună”.

„Știți, președintele vostru este noul model testat în Moldova. Maia Sandu l-a sancționat pe primarul Chișinăului. Este același model în Ucraina și vor să-l aplice și în România, stat membru UE, NATO, dar ei încearcă. Am spus că am sperat că Moldova va deveni România, dar văd că România devine Moldova. Nu este o veste bună. Cât am încercat să vorbesc cu administrația americană, nu sunt deloc prieteni cu acest trend. În Bruxelles este pierdere de timp. Chiar și dacă Zelenski te-ar împușca pe tine și alte sute de persoane în piața centrală, Bruxelles-ul nu ar avea nicio poziție. Spun doar ce simt”, a explicat el.

Sancționarea primarului din Chișinău, Ion Ceban, arată „o luptă murdară”, consideră Ponta

Am contacte cu politicienii moldoveni, cu primarul Chișinăului, cu Ceban. A fost sancționat acum dpuă săptămâni, este un oponent puternic. Va fi dur acolo. L-am adus pe Ceban la București ca să se întâlnească cu Donald Trump Jr., să construiască legături cu SUA. De aceea Maia Sandu și Bruxelles l-au sancționat. Lupta e una murdară.

Fostul premier a mai spus că Maia Sandu „a pierdut alegerile, dar au fraudat”.

„Acum au alegeri parlamentare și au țintit spre primarul Chișinăului. O să fie un joc murdar”, a mai precizat Ponta.

„Mereu am trăit cu impresia că Vlad Plahotniuc e o persoană foarte inteligentă”

În dialogul celor doi a fost abordat și cazul fostului oligarh moldovean Vlad Plahotniuc care a fost arestat în Grecia.

„Mereu am trăit cu impresia că Vlad Plahotniuc e o persoană foarte inteligentă. Ce am citit acum a fost foarte stupid. Dacă ai un pașaport fals, ce cauți în Grecia? Îmi pare rău pentru el, îmi place de el, dar asta a fost foarte stupid”, a spus Ponta.

El i-a mai zis așa-zisului Poroșenko că, în opinia sa, Statele Unite „ar trebui să aibă o poziție puternică în această privință, în șiretlicurile folosite împotriva oponenților”.

Conversația s-a încheiat cu urări.

„Vă urez toate cele bune și sper să vă văd curând. Ținem legătura”, i-a spus Ponta așa-zisului Petro Poroșenko.

La rândul său, „falsul” Poroșenko i-a urat lui Ponta să aibă „sărbători fericite”.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani