Ponta îl atacă pe Iohannis: Copiii sunt cea mai importantă investiţie, nu casele

Data publicării:
Victor Ponta si Klaus Iohannis - Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-2

 

(FOTO Mediafax)

Victor Ponta a distribuit, vineri, la Alexandria cheile unor microbuze şcolare mai multor primari din Teleorman.

"Cât timp voi fi nu doar prim-ministru, cât timp voi fi părinte, cred că cea mai importantă investiţie pe care trebuie să o facă un om în viaţă sunt copiii, nu cred că sunt casele. Cred că sunt copiii cea mai importantă investiţie şi e singurul lucru care rămâne după noi pe lume", a declarat Victor Ponta.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat recent că a obţinut cele şase locuinţe din declaraţia sa de avere în urma unor investiţii din partea sa şi a soţiei, cu scopul de a "avea ceva pentru bătrâneţe", în condiţiile în care nu are copii şi prin urmare nu a investit în educaţia acestora.

Iohannis a fost întrebat într-o emisiune la B1 Tv cum a obţinut cele şase case, case de locuit şi apartamente, din declaraţia de avere.

"Am vândut şi am cumpărat altele, şi iar le-am vândut, şi iar am cumpărat. A fost relativ simplu, atunci au fost ieftine casele, mulţi saşi plecaseră din Sibiu, deci lucrurile au decurs din aproape în aproape. În afară de asta...ce să vă spun. Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile. Lucrurile sunt absolut simple, absolut transparente (...) Ne propuneam cu siguranţă să avem ceva pentru bătrâneţe", a declarat Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri