PORTRET. Darius Vâlcov, de la primar PDL la ministru desemnat de PSD

Data publicării:
darius valcov captura

Traian Băsescu nu a avut nicio obiecţie la propunerea lui Victor Ponta ca Darius Vâlcov să fie ministru delegat pentru Buget, mai ales că îl cunoaşte de mai bine de zece ani.

E o propunere pe care Victor Ponta si-o asumă. N-aș putea spune că, dacă Vâlcov a trecut la PSD n-a confirmat politic. A fost un primar ales și reales. Acum n-am a face niciun comentariu”, a spus Traian Băsescu.

De altfel, președintele a semnat astăzi numirea lui Darius Vâlcov în funcția de ministru delegat pentru Buget. Acesta trebuia să depună jurământul astăzi, la ora 18:00, dar ceremonia a fost amânată deoarece premierul Victor Ponta nu a mai ajuns la Cotroceni.

În 2004, Darius Vâlcov avea 27 de ani şi era un tânăr membru al Partidului Democrat, partidul condus de Traian Băsescu, pe atunci primar al Capitalei. A candidat, promovat de Traian Băsescu, la primăria Slatina, câştigând alegerile.

Darius Vâlcov a câştigat, în 2008, un al doilea mandat de primar al Slatinei, beneficiind, de asemenea, de susţinere din partea lui Traian Basescu. Iar la alegerile prezidenţiale din 2009, Darius Vâlcov i-a întors serviciul lui Traian Băsescu, aflat în campania electorală pentru al doilea mandat de preşedinte.

După căderea Guvernului condus de Emil Boc, în 2012, Darius Vâlcov a demisionat din PDL şi a pierdut mandatul de primar. S-a înscris în PSD şi a candidat pentru un mandat de senator în noiembrie 2012.

În cei doi ani de când este senator PSD, a semnat peste 60 de iniţiative legislative. A condus, anul trecut, Comisia pentru proiectul Roşia Montană, care a respins proiectul elaborat de Guvern, prin care se legifera începerea exploatării aurifere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri