Președintele Klaus Iohannis, întâlnire cu vicepreședintele american Mike Pence

Data actualizării: Data publicării:
Mike Pence Klaus Iohannis
Foto: presidency.ro

Preşedintele României Klaus Iohannis s-a întâlnit sâmbătă cu Mike Pence, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii. Întâlnirea bilaterală a avut loc la Munchen, în cadrul Conferinţei pentru Securitate.

original_Intrevedere_cu_vicepresedintele_statelor_unite_ale_americii_domnul_mike_pence_2-presidency
Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire bilaterală cu vicepreședintele SUA, Mike Pence Foto: presidency.ro

Administraţia Prezidenţială a postat câteva fotografii pe site-ul oficial, fără să precizeze mai întâi despre ce au discutat dintre cei doi oficiali.

„Am reiterat importanţa Parteneriatului nostru Strategic şi consolidarea în continuare a relaţiei transatlantice, care se află la un nivel excelent”, a scris, în schimb, Klaus Iohannis pe Twitter, la finalul întâlnirii. El a calificat întrevederea cu vicepreședintele american drept una „excelentă”.

Ulterior, Administrația Prezidențială a publicat următorul comunicat:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut sâmbătă, 16 februarie a.c., o întrevedere bilaterală cu Vicepreședintele Statelor Unite al Americii, domnul Mike Pence, în marja participării la Conferința de Securitate de la München.

Cei doi înalți oficiali au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-SUA și posibilitățile concrete de aprofundare a acestuia, pe toate dimensiunile. Președintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul consecvent al țării noastre și al său personal pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și pentru întărirea relației transatlantice.

Vicepreședintele american a mulțumit Președintelui României pentru substanța și soliditatea Parteneriatului Strategic, precum și pentru modul în care Președintele Klaus Iohannis acționează pentru susținerea Parteneriatului („strong leadership”), apreciind că SUA și România sunt prieteni foarte apropiați.

În același timp, Vicepreședintele Mike Pence a reamintit relația apropiată a Președintelui SUA, Donald Trump, cu Președintele Klaus Iohannis. Nu în ultimul rând, Vicepreședintele SUA a  mulțumit pentru decizia recentă a Președintelui României de recunoaștere a lui Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Cei doi înalți oficiali au mai abordat și alte teme de actualitate internațională”. (s.n.)

Tot sâmbătă, şeful statului a avut o întrevedere cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European.

 

original_Intrevedere_cu_vicepresedintele_statelor_unite_ale_americii_domnul_mike_pence_4-presidency
Vicepreședintele SUA, Mike Pence, și președintele Klaus Iohannis au discutat la Conferința de securitate de la Munchen Foto: presidency.ro

Înainte de întâlnirea cu Mike Pence, şeful statului, Klaus Iohannis, a susţinut la Munchen un discurs în care a precizat că Regiunea Mării Negre are nevoie de o prezență a NATO mai accentuată. Klaus Iohannis participă la Conferința de securitate de la Munchen în calitate de preşedinte al ţării care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Mesajul lui vine, de asemenea, în contextul în care Rusia a cerut Statelor Unite să distrugă scutul antirachetă de la Deveselu pe care îl vede ca o ameninţare.

original_Intrevedere_cu_vicepresedintele_statelor_unite_ale_americii_domnul_mike_pence_1-presidency
Întâlnire la Munchen a președintelui României, Klaus Iohannis, cu vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence Foto: presidency.ro

Ce a cerut Mike Pence Uniunii Europene

În discursul său de la Conferința de securitate de la Muenchen, vicepreşedintele american Mike Pence a cerut sâmbătă Uniunii Europene să-l recunoască pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei, în contextul în care unele state membre (Italia, de exemplu) au blocat o astfel de poziţie comună a UE.

Mike Pence a afirmat încă o dată, în numele Statelor Unite, că preşedintele contestat Nicolas Maduro „trebuie să plece”, acuzându-l că îşi înfometează propriul popor, relatează Agerpres. Declaraţiile lui Mike Pence cu privire la Venezuela se adaugă surselor de tensiune americano-europene în creştere de când la Casa Albă se află preşedintele Donald Trump, notează AFP.

Pe de altă parte, în discursul său de la Munchen, Mike Pence a insistat ca ţările europene să se retragă din acordul nuclear cu Iran şi le-a îndemnat să fie precaute faţă de utilizarea de echipamente de telecomunicaţii furnizate de gigantul chinez Huawei.

„A sosit timpul ca partenerii noştri europeni să fie alături de noi şi de poporul iranian. A sosit timpul ca partenerii noştri europeni să se retragă din acordul nuclear cu Iran”, a spus vicepreşedintele american, citat de Reuters.

„Statele Unite au fost de asemenea foarte clare cu partenerii noştri de securitate în privinţa ameninţării constituite de Huawei şi de alte companii chineze de telecomunicaţii. Trebuie să ne protejăm infrastructura critică de telecomunicaţii, iar America îi cheamă pe toţi partenerii noştri de securitate să fie vigilenţi”, a subliniat vicepreşedintele Pence.

Citiți și: 

Preşedintele Iohannis la Conferința de securitate de la München: „Nu putem ignora provocările pe Flancul Estic!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri