Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, subliniază că desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc „chiar astăzi”, deoarece România nu mai poate prelungi interimatul la Guvern.
„Partidul Naţional Liberal a mers astăzi la Cotroceni pentru deblocarea crizei, cu două soluţii. Soluţia numărul 1 este desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru postul de premier şi realizarea unui Guvern reformist împreună cu PNL, USR şi UDMR. Soluţia numărul 2 este un Guvern tehnocrat autentic, cu mandat limitat şi continuarea reformelor”, a scris Mircea Abrudean joi, pe Facebook.
Potrivit acestuia, este nevoie de un Guvern care să facă un buget „realist” şi „să păstreze câştigurile obţinute în această perioadă în lupta cu deficitul”.
„Scopul PNL este continuarea modernizării statului, eliminarea privilegiilor şi a nedreptăţilor, restabilirea încrederii pieţelor financiare şi instituţiilor europene în România. Desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc chiar astăzi. România nu mai poate prelungi interimatul”, a transmis liberalul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Citește și: Consultări la Palatul Cotroceni: AUR și PSD s-au oferit, pe rând, să preia guvernarea. Mesajele transmise de PNL, USR și UDMR
Editor : B.P.