Preşedintele Traian Băsescu, ameninţat cu a treia suspendare

Data publicării:
traian basescu referendum -Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Prima suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în aprilie 2007, a venit pe fondul conflictului deschis dintre şeful statului şi prim-ministrul de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu. Acţiunea de a fost iniţiată de PSD pe 18 ianuarie 2007, iar în Parlament a fost înfiinţată o comisie de anchetă, condusă de Dan Voiculescu.

După trei luni, pe 19 aprilie 2007, suspendarea preşedintelui era votată, cu 322 de voturi "pentru". Traian Băsescu a renunţat să mai demisioneze "în cinci minute", aşa cum declarase că va face în cazul în care va fi suspendat.

„Am luat decizia că cea mai bună soluţie pentru România, în momentul de faţă, soluţie care să pună capăt cel mai rapid crizei politice, e participarea mea la referendum”, spunea şeful statului

Funcţia de preşedinte interimar al României a fost preluată de şeful Senatului de la acea vreme,

„322 de parlamentari, şi nu Parlamentul României, trebuie să primească la referendum un singur răspuns: Nu, acela care arată că preşedintele nu a greşit cerând modernizarea acestei ţări în favoarea poporului român”, susţinea preşedintele.

Aproape 75% dintre cei care au votat la referendum s-au pronunţat împotriva demiterii lui Traian Băsescu. Oricum, scrutinul nu a fost validat de Curtea Constituţională, întrucât nu s-au prezentat la urne 50% plus unu din numărul total al alegătorilor.

A doua suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu a fost precedată de trei zile în care PSD şi PNL, care formau Uniunea Social-Liberală, şi-au impus voinţa în Parlament. Deciziile luate atunci provoacă şi astăzi controverse.

PNL şi PSD au forţat mai întâi schimbarea preşedinţilor democrat-liberali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, iar Roberta Anastase şi Vasile Blaga au fost înlocuiţi de Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.

A fost schimbat din funcţie şi Avocatul Poporului, singurul care poate ataca la Curtea Constituţională Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului.

Apoi, Guvernul condus de Victor Ponta a emis două Ordonanţe de Urgenţă prin care elimina controlul Curţii Constituţionale asupra hotărârilor Parlamentului.

În plus, a fost modificată legea referendumului şi s-a stabilit că preşedintele poate fi demis cu votul majorităţii celor prezenţi la vot, nu cu majoritatea celor înscrişi pe liste.

Pe 6 iulie 2012, Parlamentul a votat, cu 256 de voturi pentru, cererea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui.

„Este mai important pentru dumneavoastră să puneţi mâna pe toate pârghiile puterii, inclusiv pe justiţie pentru a vă apăra eventual penalii, vine rândul domnului Voiculescu dacă am înţeles bine din presă”, spunea Traian Băsescu, în discursul susţinut la Parlament.

Liderii USL au fost atât de siguri pe succesul operaţiunii de suspendare, încât au făcut şi angajamente ce au rămas neonorate.

„Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică”, promitea Crin Antonescu.

„Vă las aici o foaie pe care să vă scrieţi de pe acum ce aţi promis - demisia, dacă eu voi câştiga referendumul”, a replicat Traian Băsescu.

Referendumul din 29 iulie 2012 nu a fost validat de Curtea Constituţională, după un imens scandal privind numărul de români prezenţi pe listele electorale permanente. Aproape 80% dintre cei care au mers la urne au fost de acord cu demiterea lui Traian Băsescu, dar în cele din urmă numărul votanţilor a fost mai mic de 50% din totalul celor cu drept de vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri