Prevederi pentru șoferi în pachetul de reforme. Guvernul înăsprește sancțiunile: amenzi majorate și permis suspendat pentru datornici

Data publicării:
Amenzi pentru șoferii care nu declară un accident rutier. Foto Getty Images
Foto Getty Images

Guvernul pregătește înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu își achită amenzile contravenționale, inclusiv prin legarea directă a plății acestora de dreptul de a conduce. Ministerul Dezvoltării a publicat marți seara, în transparență decizională, proiectul de lege pentru care Executivul urmează să își asume răspunderea, un act normativ amplu ce vizează reforma administrației publice. Acesta prevede majorarea amenzilor contravenționale cu 30%, dacă nu sunt plătite într-o perioadă de trei luni și cu încă 30% după șase luni de întârziere.

Neplata amenzilor, taxată mai dur

Una dintre cele mai importante prevederi ale pachetului de măsuri, publicat marți seara în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării, vizează modul în care este sancționată neplata amenzilor.

Astfel, dacă o amendă nu este achitată în termen de trei luni de la scadență, suma datorată crește automat cu 30%. În cazul în care neachitarea continuă și după șase luni, se aplică o nouă majorare de 30%, ceea ce poate duce la o creștere totală de până la 60% față de valoarea inițială a amenzii.

În plus, autoritățile locale primesc posibilitatea de a cesiona creanțele fiscale rezultate din neplata amenzilor către executori judecătorești sau operatori specializați în recuperarea creanțelor.

Recuperarea sumelor se va face cu adăugarea cheltuielilor de executare și a unui profit pentru operatorii implicați, iar cesiunea va trebui să fie consemnată într-un contract, conform proiectului de lege.

Permisul, condiționat de plata datoriilor

Un alt element de noutate îl reprezintă legătura directă dintre plata datoriilor și suspendarea dreptului de a conduce. Potrivit documentului, perioada de suspendare a permisului pentru contravenții rutiere poate fi redusă dacă șoferul prezintă dovada achitării tuturor datoriilor către bugetul local al unității administrativ-teritoriale de domiciliu. Aceasta include nu doar amenda care a dus la suspendarea permisului, ci toate obligațiile restante față de bugetul local.

Proiectul pus în dezbatere publică prevede, printre altele, tăieri de personal în administrație, majorări de impozite pentru clădirile construite fără autorizație și sancțiuni mai dure pentru contribuabilii care nu își achită obligațiile fiscale.

Guvernul susține că aceste măsuri sunt necesare pentru a reduce arieratele, a crește gradul de colectare și a responsabiliza cetățenii, în timp ce criticii avertizează asupra riscului de a pune o presiune suplimentară pe persoanele cu venituri mici. Proiectul urmează să fie adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament.

Citește și: 

Guvernul reduce aparatul administrativ: mai puțini polițiști locali, cabinetele miniștrilor limitate la trei angajați. Lista reformelor

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Misterele cutremurătoare ale bijuteriei ucigașe. Bizarul destin al ametistului Delhi care a băgat în sperieți...
Newsweek
Ianuarie Pensie limită vârstă: 3.118 lei, invaliditate: 1.092 lei, speciale: 25.477. Când vor crește? Cu cât?
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani