Prima reacție din PSD la programul de guvernare al liberalilor: Viziune ZERO și propuneri plagiate din programul PSD

minzatu melescanu si carmen da
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, transmite prin intermediul unui comunicat de presă că programul de guvernare prezentat astăzi de Ludovic Orban plagiază propunerile PSD. Mînzatu face referire la propunerea PSD ca Programul Operațional Regional (POR) să fie descentralizat și axele acestuia să fie dimensionate în funcție de specificul și de nevoile fiecărei regiuni de dezvoltare.

„Programul de guvernare al PNL, pe zona fondurilor europene este o rușine. Nu se poate ca un partid care vine la putere după o moțiune de cenzură să vină în programul de guvernare doar cu plagiat după ceea ce face deja Guvernul pe care l-a înlăturat. Nu se poate să nu aibă absolut niciun plan, nicio prioritate, nicio măsură în afara celor pe care eu le-am promovat în ultimele luni și PSD în ultimii 3 ani de guvernare social democrată. Marele plan al PNL la guvernare este să descentralizeze POR, reformă pe care am prezentat-o deja Comisiei Europene în negocierile informale în ultimele luni, pentru că noi considerăm că nu este normal să ai un POR cu aceeași componență în toate regiunile României. În afara acestei propuneri plagiate de la PSD, Orban și trupa lui de Jokeri nu au niciun plan concret pentru a aborda perioada de programare 2021-2027”, susține Roxana Mînzatu.

Roxana Mînzatu îl critică pe Ludovic Orban și pe ministrul propus de PNL la conducerea Ministerului Fondurilor Europene, afirmând despre aceștia că nu au pregătire să coordoneze un astfel de domeniu.

„Fără nicio viziune, fără propuneri  care să ne arate ce anume se va face diferit sau mai bine pentru a îmbunătăți continuu performanța sistemului, Guvernul lui Iohannis va duce absorbția fondurilor europene la ZERO. Am mai avut în 2016 tot ”Guvernul LUI” care a lăsat în urmă programe blocate și absorbție ZERO. Nu putem răspunde serios, cu cifre și elemente tehnice, unui text din Programul de Guvernare PNL care arată mai mult a compunere de clasa a patra împănată cu elemente de plagiat”, a adăugat Mînzatu.

Editor: Robert Kiss

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate