Primul scandal legat de partidul anunțat de Dacian Cioloș

Data publicării:
platforma impreuna

Platforma „Împreună”, lansată în septembrie 2017 şi din care fac parte mai multe organizaţii civice, acuză de plagiat partidul a cărui înfiinţare a fost anunţată, vineri, de Dacian Cioloş şi vorbeşte despre „confiscarea denumirii”. Reprezentanţii acesteia solicită „încetarea imediată a folosirii denumirii”, anunţând că vor uza de toate căile legale pentru a opri utilizarea acesteia, potrivit News.ro.

Platforma Civică pentru drepturi şi libertăţi Împreună denunţă tentativa inadmisibilă de confiscare a denumirii noastre şi constată atât lipsa acută de imaginaţie politică a fondatorilor unui partid care confiscă denumirea noastră de Împreună, cât şi lipsa cronică de legitimitate populară dacă este nevoie ca, pentru înfiinţarea unui partid, să fie confiscată denumirea celei mai largi iniţiative civice din România”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii platformei.

Aceştia vorbesc despre plagiat şi despre confiscarea denumirii.

A confisca, aşadar, denumirea unui astfel de fenomen cum este platforma civică pentru drepturi şi libertăţi Împreună – cea mai mare şi profundă formă de unitate a societăţii civile din România – nu reprezintă decât aceeaşi metodă veche de anihilare a oricărei mişcări reale, organice a poporului român doar pentru că ea nu a fost creată în laboratoare ideologice, ci reflectă voinţa profundă, reală şi curată de asociere pentru susţinerea valorilor identitare ale poporului român care îi asigură continuitatea”, se mai arată în documentul transmis de Platforma Împreună.

Reprezentanţii acesteia afirmă că Platforma „nu a avut şi nu are nicio legătură cu Dacian Cioloş ori cu mişcarea politică a acestuia”.

Platforma civică pentru drepturi şi libertăţi Împreună solicită încetarea imediată a folosirii denumirii noastre de către orice om politic care încearcă să confişte denumirea Împreună. Precizăm că, având şi rezervare de denumire în vigoare, vom uza de toate căile legale care ocrotesc denumirea noastră”, se mai arată în document.

Lansarea Platformei Împreună a avut loc pe data de 15 septembrie 2017, în componenţa a peste 1.000 de intelectuali şi ONG-uri.

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus la tribunal actele pentru înfiinţarea partidului „Mişcarea România Împreună” (RO+), desprins din platforma civică România 100.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde sunt montate camerele ANPR pentru rovinietă în România. Harta şoselelor pe care poţi fi amendat
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hayden Panettiere și-a iubit enorm fiica, dar a luat cea mai dureroasă decizie din viața ei. De ce renunțase...
Adevarul
Ce gust aveau primele beri din lume. Unde a fost produsă cea dintâi „nefiltrată” în urmă cu 13.000 de ani
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
„Spider-Man: Brand New Day” spulberă box office-ul global în 2026. Cât a adunat în trei weekenduri de la...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...